Xenu has her say

Cork in wine

2012-01-25T19:36:00.003+02:00

Ma gandeam inca de dimineata la vorba asta a lui Costel care spune atat de multe despre tara in care traim si care se potriveste atat de bine cu tot ce s-a intamplat in ultimele zile.

Ma gandeam la asta cand tramvaiul cu care ma duc in fiecare dimineata la munca s-a oprit la iesirea din pasajul Victoria si a ramas acolo si am coborat dupa cateva minute si am pornit pe jos, printre masini care claxonau ca si cum nu ar fi vazut ca nu avem pe unde sa trecem si ca alunecam oricum si suntem pana la genunchi in zapada.

Apoi m-am mai gandit la asta cand am dat niste telefoane pentru lucruri pe care nu ar fi trebuit sa le fac eu si despre care nu stiam mai nimic.

Si cand am plecat de la munca si nu aveam pe unde sa merg sau sa traversez, pentru ca taxiurile opreau fix pe partea din trecerea de pietoni unde nu era apa.

Si cand in geamul de la ghereta cu bilete era lipit, evident, un bilet: "lipsesc 20 de minute, 17.30-17.50".

Si cand nici la pet shop nu era deschis, desi orarul arata altfel.

Si cand am vazut discursul semielectoral al lui Basescu.

Si apoi cand a murit Emil Hossu in direct.

***

Tara asta e ca o gluma englezeasca, care e la fel de absurda, numai ca nu e gluma.

Aleluia

2012-01-09T14:10:00.002+02:00

Am zis cand am auzit ca exista a gay republican care candideaza la presedintie in SUA.

Si dupa aia am mai zis o data, cand am vazut site-ul lui Bill Owens, un fotograf despre care nu stiam.

Man and Dog

2011-12-06T15:35:00.000+02:00

This is a diary of hate

2011-11-23T22:47:00.000+02:00

Hello! Andy, it's Edie.

2011-11-07T20:30:00.001+02:00

Xenu: A man, not a boy.

Adevaratul Mitzy: A boy, not yet a woman.

Come on, beibi, light my fire

2011-10-26T11:16:00.001+03:00

Logic must look after itself. In a certain sense, we cannot make mistakes in logic.

si, desigur:

Logic is not a body of doctrine, but a mirror-image of the world. Logic is transcendental.

A few of my favourite people

2011-09-28T14:15:00.002+03:00

You show me continents

2011-08-23T23:00:00.003+03:00

Mi-am amintit asta seara ca ar trebui sa imi recuperez momentele, sa ma concentrez din nou cat sa imi dau seama ca exista. Am uitat de ele in ultima vreme, cu tavalugul acesta de intamplari. You know, I see the islands.

Dar mai devreme eram, iar, in statia de tramvai, lumina de la felinare era chioara si eu tineam castile in urechi si canta Florence si un pic mai tarziu Bjork, si imi place tare mult versul ala, "so I stayed in the darkness with you" si mi-am dat seama ca nu e nevoie. Am luat cartea din poseta.

Am citit asta. "Fericirea mea e facuta din fervoare. Au fost zile in care, daca imi repetam ca doua si cu doua fac patru, era de ajuns ca sa simt o anumita beatitudine, ca si simpla imagine a mainii mele pe masa. Cu orice prilej, fara deosebire, am adorat nebuneste."

Sa ardem toate cartile, Natanael.

Stronger than dirt

2011-08-08T11:15:00.001+03:00

Dupa cum zicea el.

Wings where we had shoulders

2011-08-05T21:33:00.005+03:00

Am decis ca celebrul "in zona", in care ma aflu mereu, va fi inlocuit uneori de Love Street. You see, I live on Love Street. Si tocmai de aceea am decis ca pe Love Street fiecare vorbeste cu toata lumea. Inca de multa vreme am aceasta inchipuire hippie cum ca oamenii ar trebui sa vorbeasca mai mult unii cu altii. Mai ales daca nu se cunosc.
***
Chiar astazi, spre exemplu, cand coboram din tramvai ca sa merg la munca, all dark sunglasses and looking gorgeous, un domn in varsta m-a rugat sa cobor inaintea lui. I-am facut semn sa coboare primul, nu ma grabeam atat de tare, doar ma duceam la munca.
Mi-a zambit si a zis:
- Credeam ca va grabiti, voi, tinerii, mereu va grabiti.
- Nu, i-am spus.
- La varsta asta noi nu ne mai grabim nicaieri, mi-a zis cu un zambet.
- Zi buna, i-am spus, pentru ca imi paruse simpatic.
- Mai degraba zi scurta.
L-am iubit.
***
Si, cu cateva saptamani in urma, pe cand veneam intr-o seara de la Mitzy, asteptam eu tramvaiul si tramvaiul nu mai venea. Am decis ca pot merge pe jos o statie, puteam sa prind tramvaiul daca il simteam venind din spate. Pana la urma, am mers doua statii, iar cand am ajuns si incercam sa decid daca sa merg pe jos chiar pana acasa sau sa mai astept un pic, o doamna a intrat in vorba cu mine. Daca vin dinspre Maria Rosetti, voia sa stie dansa, si daca nu am vazut vreun tramvai. Evident, nu vazusem, i-am spus ca imi voi continua drumul pe jos. A zis ca o sa mearga alaturi de mine, daca nu ma deranjeaza, iar eu m-am oferit sa ii car una dintre plase. Nu a dorit, dar am mers alaturi o vreme si mi-a povestit. Vorbea mult despre credinta ei si despre Dumnezeu, si, daca nu mi s-ar fi parut decenta, as fi desconsiderat-o un pic. Niciodata nu m-am priceput sa fac diferenta intre o credinta autentica si una superficiala, iar manifestarile de genul asta langa straini imi par ipocrite sau interesate, dar doamna asta chiar mi-a parut sincera in discursul ei. Dupa ce a avut timp sa imi povesteasca despre cum totul are un sens in lumea asta, si despre cum asculta felurite prelegeri la radio (am uitat ce radio din motive evidente), am ajuns, in cele din urma, acasa. Inainte de a ne desparti, la plecare, mi-am luat inima in dinti si am intrebat-o:
- Nu o sa ma mai vedeti, probabil. Puteti sa imi spuneti, deci. Credinta asta, va face ea sa va treziti mai usor dimineata?
A parut un pic surprinsa, dar a raspuns frumos.
- Nu. Intotdeauna m-am trezit greu.
***
Si chiar mai devreme cand veneam dinspre Mitzy, in tramvai, o familie (mama alaptand, tata si fiu) statea pe scaunele din jurul meu. Si la un moment, fiul, care statea chiar in spatele meu si parea sa aiba intre 3 si 7 ani (niciodata nu am reusit sa imi dau seama ce varste au copiii) a zis:
- Tati, ce e aia mistica?
M-am intors si am zambit la ta-su, care ii spusese incurcat ca se vor uita in dictionar cand ajung acasa. Si mi-am zis ca e bine.

Acum mi-am dat seama ca toate astea se intampla in tramvai.

dead icons

2011-07-21T12:56:00.000+03:00

Or don't

2011-07-14T01:56:00.007+03:00

2011-07-01T19:17:00.001+03:00

In Metrocity

2011-06-26T21:41:00.000+03:00

fear/love

2011-06-21T21:40:00.002+03:00

and in that day, her whole life

La multi ani, O.!

2011-06-13T22:00:00.001+03:00

Olo!!!

2011-06-13T21:13:00.005+03:00

Sambata seara eram pe la Mitzy intr-o conferinta intergalactica cu fratii nostri din Germania. O conferinta de importanta vitala pentru omenire, desigur, in timpul careia m-am simtit atat de bine incat i-am stins o tigara lui Ines in frunte ca sa ma potolesc. Si cum ma simteam eu foarte bine, stiti doar cat de tare imi place sa ma relaxez sambata seara, aud niste vorbe cunoscute:

- Olo! Olo!!!, a spus o voce timida, dar vesela.

M-am intors sa ma uit in directia din care venea vocea. Venea dinspre usa. Stiti cum este, tot timpul cand aud cate ceva trebuie sa ma intorc cu tot corpul, ca si cum as avea torticolis, din cauza gulerelor foarte mari pe care le folosesc ca sa impresionez multimile de supusi. Imi dau asa un aer aparte, chiar impresionant, as zice.
Dar sa revenim. M-am intors cu ochii licarind de speranta.
Si atunci l-am vazut. Era chiar el! Fratele meu demult pierdut, Megamind. Venind catre mine cu bratele deschise, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cum nu ne-am fi despartit drumurile acum 583 de ani, cand mami l-a trimis catre Pamant impreuna cu pestele meu, Minion. Am jurat atunci ca ma voi razbuna. Dar iata, acum el parea sa fi uitat totul.
Sunt foarte tulburata de aceasta intalnire, trebuie sa va marturisesc. In primul rand, nu stiu daca ar trebui sa ma bucur sau ma razbun, acum, cand in cele din urma am ocazia. Cred ca ma bucur mai degraba, desi stiu ca pe lumea asta nu poate exista decat unul dintre noi, deci o mare batalie este pe cale sa inceapa. Pana sa iau, totusi, o decizie, am decis ca a venit vremea pentru o schimbare de look. Acum, cu Megamind aici, lumea ar putea sa ne confunde si nu vreau sa risc sa imi pierd puterile asupra muritorilor doar pentru ca el este color si eu alb/negru.

In acest scop am plecat azi cu Mitzy sa ne cumparam haine. A fost cam ciudat, stiti cum este cand mi se prinde pelerina in rafturile din magazine sau cand detectoarele de la intrare o iau razna cand intru sau ies de undeva. Oricum, dupa ce iesiseram dintr-un astfel de magazin, am observat un baiat si l-am chestionat pe Mitzy in legatura cu un aspect foarte important al modei masculine:
- Ciudat ca baiatul asta s-a gandit sa isi ia short cu camasa si totusi si-a luat shortul ala pe el.
- Ei, nu e, mitzy, ciudat, tu stii ce greu se gaseste un short bun; mi-a raspuns Adevaratul. Si a continuat:
- Acu si sa porti short cu camasa e asaaaa... Deci azi dimineata mi-am pus short cu camasa si nu mi se vedea shortul de camasa.
Am dedus de aici ca din aceasta dimineata nu se mai poarta short cu camasa. Luati aminte!

Zile exemplare,

2011-06-09T17:43:00.003+03:00

dupa cum prorocea Mitzy. Ultima de Vlad B. pt Vice.

Piticot

2011-05-31T22:44:00.002+03:00

De aproape o saptamana o tin ca la Piticot, imi propun sa ajung intr-un loc si ma mai opresc in alte parti, mai dau cu zarul si mai stau o tura, mai fac trei pasi inainte, stiti cum este.
Spre exemplu, in ultimele doua zile ne-am propus, eu si Mitzy, sa facem niste cumparaturi. Vrem niste casti, un cadou si bilete la Suede. Ieri am plecat dupa ele dar ne-a prins ploaia, nu am mai ajuns sa ne uitam dupa nici una dintre cele de mai sus dar am fost la h&m sa ne cumparam ceva cu cardul ala pe care am aflat cati bani erau. Eu nu mi-am gasit nimic dragut. Si asta suna inca bine, pentru ca singurul lucru care mi-a atras atentia era de la sectiunea de supraponderali. Am si probat rochia tricou, imi statea chiar bine, iar acest lucru m-a ingrijorat foarte tare. Adica nu pot sa inteleg cum imi sta ok ceva care e luat de la raionul ala. Nu l-am cumparat, normal.
Azi am pornit iar sa ne cumparam aceleasi lucruri, ne-a prins ploaia in parcul Kiseleff, am ajuns chiar sa ne cumparam biletele, ceea ce mi se pare un progres evident, dupa care iar ne-am pierdut. Nu stiu cum se face, dar ne-am pierdut in sensul ca am ajuns la Vertigo Porn acasa care, desi e mai mult vertigo decat porn zilele astea, ne-a convins sa ne uitam la un film porno. Nu orice fel de film porno, desigur, ci cel cu Vali Punga. In timp ce ma uitam eu la punga in acest awesome threesome, am avut o revelatie. Acesta a fost primul film porno din viata mea. Nu stiu daca e de bine sau de rau ca era cu Vali Punga, am impresia, totusi, ca puteam sa incep mai bine. Pe de alta parte, stau si ma mir cum am putut sa ajung la aceasta varsta respectabila fara sa vad nici macar un singur film porno. Mi se pare indecent.
Si chiar acum mi-am adus aminte cum stateam zilele trecute cu un pliant pe care l-am primit cadou din Grecia. Este un fel de meniu pentru un salon de masaj erotic, scris intr-o engleza desavarsita din care imi permit sa citez categorisirea fetelor. Ele sunt impartite in Platinum ("can easily be confused with fashion models), Gold girls (girls with nice appearence), Silver Girls (simple girls, can easily be confused with girls from a spa) si Promo girls (girls with different physical layout, chosen for the promotion of the company, intended for those with small pockets). Le-am studiat cu atentie incercand sa gasim una care e varsator sau balanta care sa ne placa, sa o chemam si sa o trimitem dupa tigari, pentru ca diferitele tipuri de masaj (se numesc toate ceva cu happy ending) nu ne-au prea atras. Iar eu inca nu m-am prins ce inseamna different physical layout.

Si am vrut sa ne cumparam un puzzle cu ceva de genul asta.

Apocalipsa placuta

2011-05-20T18:58:00.003+03:00

Eram la Mitzy mai devreme. De fapt inca mai sunt, pentru ca maidevreme inseamna acum cinci minute. Inca mai devreme chiar m-a sunat sora-mea sa ma intrebe daca ma duc acasa in weekend. Ulterior aveam sa imi dau seama ca sora mea, sange din sangele meu, vrea sa vin acasa pentru ca maine seara la 6 este Apocalipsa. Acum stau si ma intreb, pe noi de ce nu ne-a anuntat nimeni, pentru ca am lasat scris ca atunci cand o sa se hotarasca, ne vor spune.Am apreciat faptul ca sora-mea voia sa ne petrecem Apocalipsa impreuna, dar aveam deja alte planuri. Acum, ca am aflat ca este Apocalipsa sau ca vine, Mitzy si-a spalat o tura de haine despre care spera sa se usuce pana vine evenimentul cu pricina. Chiar acum a fugit sa dea drumul la o tura de albe, desi stie bine ca acolo unde se duce nu se poarta alb. Eu sunt imbracata deja in hainele lui, deci cred ca mergem in acelasi loc.

Oricum, noi ramaseseram la ideea ca Apocalipsa este la anul, dar iata ca nu. Mitzy tocmai a primit un mesaj de la trimisul nostru special in magazinul Unirea, care sta oricum acolo sa ne anunte cand intra colectia de toamna la H&M, pentru ca avem un voucher pe care nu stim cati bani sunt, si mesajul spunea "Performance de zile mari in fata magazinului Unirea - un grup de indivizi cu portavoci propovaduiesc dumnezeirea si tratarea homosexualilor ca bolnavi ce pot fi vindecati prin Biserica." As vrea sa vad cum vor reusi sa faca asta pana maine, dar oricum se considera ca e semn.

Tocmai ce a sosit al doilea mesaj de la trimisul special: "Doamne, Mitzy, in partea cealalta a magazinului Unirea e un peruvian flute band si au facut romanii trei hore si joaca! Frate! Joaca hore aici in strada!!! Vine sfarsitul lumii!" (Nicole Kidman)

Ne apucam chiar acum de treaba ca sa terminam tot ce-am cumparat pana maine. Chiar daca nu vine Apocalipsa, ne vom distra pe cinste, iar daca totusi vine, nu o sa ne dam seama. Apocalipsa placuta va dorim.

Mitzy: Ne vedem pe lumea ailalta, unde tu esti in dreapta tatalui si eu in stanga, ca sa fie circul complet.

Atat

2011-04-29T23:42:00.001+03:00

Mi-am amintit azi de dansul. Imi amintesc in fiecare zi de dansul.

Whereof one cannot speak, one must pass over in silence.

The beginning

2011-04-29T23:23:00.002+03:00

In lumea in care traiesc eu, secventa aia din The Hours in care Clarissa ii spune fiica-sii cum a crezut ea ca "so, this is the beginning of happiness" a devenit un cliseu.
*
Firesc, asta mi-a venit in cap ieri cand, printre atatea intamplari, am primit acest mail de la o doamna pe care o iubesc si care, la 57 de ani distanta, isi amintea cateva clipe petrecute cu un om. Dupa o viata, acele momente. The beginning of happiness.
*
M-am intrebat daca ea a stiut atunci ca aia e, daca stii vreodata ca aia este, doar atunci, doar acolo. Daca o dimineata in care bate soarele in geamuri poate sa nu promita mai mult decat ce este si sa fie, pur si simplu, happiness.
*
Mai cred ca diminetile sunt cele mai bune momente pentru fericire, ti-i mult mai greu sa fii fericit la pranz sau seara.
*

When I'm with him I feel... Yes, I am living. And when I'm not with him... Yes, everything does seem sort of silly.

Everybody knows it's party time

2011-04-27T18:53:00.004+03:00

Gloria, aici de fata, este noul meu animal de companie. Ma rog, este mai mult o pasare de companie, si nici macar asta nu prea este. Dar a venit in viata mea impreuna ca un Happy Meal and I have been happy ever since. Nici chiar asa, doar ca mi-a placut cum suna asta. Oricum, acum, ca v-am introdus in mod oficial, trebuie sa va spun ca dansa consuma in fotografia aici de fata niste Campari Orange facut in tren cu Fanta de la respectivul very happy meal. Dupa cum vedeti, Gloria calatoreste in style, asa ca nu puteam sa nu o adopt imediat. Ceea ce am si facut.
*
Suntem ca doua surori. Vreau doar sa mai spun ca am petrecut cateva zile minunate impreuna cu dansa, numite in folclor si sarbatori fericiti, si avem de gand sa traim happily ever after impreuna.
*
Nu stiu de ce m-am apucat sa scriu despre asta, cred ca doar aveam impresia ca am parasit locul asta si nu as vrea sa se intample. In rest, se intampla multe lucruri si nu toate mie. Ceea ce e bine, cred.
*
Mi se mai intampla si mie niste chestii despre care imi place sa spun ca pun lucrurile in perspectiva. E uimitor cum viata cuiva se poate schimba intr-o secunda, ceea ce mi s-a si intamplat. Unannounced, unplanned for. Si, pentru prima data in multa vreme, m-am panicat. A fost bizar sa simt ceva, uitasem cum este.
*
La fel de uimitor este cum viata se poate opri intr-o secunda, li s-a intamplat altora zilele astea. Si asta imi pune lucrurile in perspectiva, ciudat este ca e aceeasi ca cea de mai sus.

Hurts

2011-04-07T23:51:00.001+03:00

better than love (in a very very weird way)

Click and switch

2011-03-31T23:08:00.005+03:00

Zilele astea sunt din ce in ce mai complicate, pe masura ce fac tot mai putine lucruri. De asta nu imi mai vine sa scriu, stiind ca am sa spun prostii. Dar nu acum. Acum am fost atinsa, in cele din urma, de revelatie. Veneam cu Mitzy dinspre parcul Kiseleff si, dupa ce ne-am despartit, am plecat in cautare de tigari. Nu stiti voi ce drama este asta, mai cu seama de cand toata lumea imi spune ca Marlboro Menthol nu se mai fabrica. Ma gandeam, in timpul scurs pana la gasirea primului chiosc in care aveam sanse sa gasesc tigari, cum am sa fac eu o petitie, o plangere, nu stiu, o strangere de semnaturi cel putin ca sa il avertizez pe domnul/doamna Phillip Morris in legatura cu aceasta decizie neinspirata. Pe bune, acum, aproape toti oamenii pe care ii stiu fumeaza Marlboro Menthol.
Am ajuns la chiosc, am cerut tigari, evident, nu aveau. Iar vanzatoarea mi-a mai si spus, arogant, domnisoara, nu ati auzit ca nu se mai gasesc? Evident, domnisoara nu stie ce e aia speranta. Ma rog. Dupa care, insa, a tipat dupa mine: dar nu stiti noul Kent? Ei bine, noul Kent, aveam sa aflu, este aceasta tigara minune de care doar eu, probabil, nu aflasem pana acum. Se cheama click, switch, refresh. Ceea ce inseamna ca strangi filtrul pana cand se sparge o capsula de mentol care iti face tigara, dintr-una amarata si normala, una mentolata. Miracol!
Siderata, am cumparat pachetul si m-am dus sa astept un tramvai. Am asteptat ce am asteptat, tramvaiul nu venea, asa ca mi s-a parut o idee buna sa fumez o tigara. Cum sunt atat de refractara la aceste minuni ale tehnologiei, mi-a fost aproape frica. Cum adica click, switch? Ca am inteles ca refresh vine de la sine, nu trebuie sa ii fac eu ceva. I clicked. Tigara, nu si nu. Pana la urma mi s-a parut ca am auzit un pocnet si am zis ca asta este. Partea cu switch a fost inca mai complicata, cele doua maini stangi din posesia mea nu stiu ce inseamna aceste lucruri fine. Tocmai din acest motiv nu am voie sa ating espresorul de la birou, si tot din acest motiv am scapat pe gresie recipientul de colectare al aspiratorului pe care l-am cumparat vineri. Nu, nu stiam ca se numeste recipient de colectare, am invatat multe saptamana asta.
Revenind, de vreo 6 ore stau si fumez. I click and I switch like crazy. La un moment, i-am impartasit si lui Mitzy, la telefon, revelatia mea. El m-a convins ca trebuie sa tai filtrul unei tigari sa vad exact ce este acolo. Am facut asta cu atentie, si am gasit capsula.
Mitzy: Acum bag-o in gura.
Xenu: Nu vreau. Mai bine o sparg.
Mitzy: Pisi, inghite capsula, ce se poate intampla?
Xenu: Am spart-o. Daca vrei ling un pic.
Mitzy: Ce gust are?
Xenu: E foarte foarte mentolata.
Mizty: Foarte bun, pisi. Cand o sa avem nevoie de apa de gura sacrificam o tigara si inghitim o capsula. Ma bucur ca am impartasit acest moment.

Apoi mi-am dat seama ce e cu adevarat deranjant la Grey's Anatomy: oamenii aia stiu mereu ce sa spuna cand ai nevoie sa iti spuna ceva. Deloc realist.

nu stii

2011-03-15T22:19:00.003+02:00

Asa imi place sa talk crazy pe blog sau sa scriu doar cand ma simt razna, desi nu am nimic de spus. Uite, acum mi se pare ca merita sa spun ca am gasit pe birou o bomboana pe care era desenat un flacon de medicamente. I-am facut o poza si am mancat-o. A fost buna. Si acum imi e lene sa intorc fotografia.

Mi-am adus aminte cum, dupa vorbele Mariei, in liceu, inainte sa ii dau sa copieze la teze, o intrebam mereu: "Cum, nu stii?". nu stii.

***
Si mi-am pierdut orice rabdare de a asculta. Cand asculti foarte multa vreme pe cineva iti epuizezi disponibilitatea aia.

A Coruna

2011-03-04T23:10:00.002+02:00

Am decis ca as vrea sa traiesc aici daca ar avea altceva de mancare in afara de fructe de mare si peste.

In zona

2011-03-04T21:52:00.007+02:00

Deci ca sa nu credeti ca am disparut definitiv, am zis sa revin in forta cu o sesiune de comunicari stiintifice cu Mitzy pe canapea, in timp ce ne uitam la Romanii au talent.

Ne-am gandit in acest timp ca a manca fructe de mare este similar cu a manca pisici, veverite sau orice altceva. Dupa care m-am gandit cum o sa o mananc intr-o zi pe Kinky si Mitzy o sa ma sune sa ma intrebe ce mai fac pisicile si eu am sa raspund ca le-am mancat aseara.
Mitzy: Alo, ce mai faci?
Xenu: Bine, tocmai rontaiam ceva.
Mitzy: Si eu tocmai mi-am mancat copilul.
Xenu: Mie mi se facuse aseara pofta de pisica. O rontaiam pe Kinky de labuta si ea se uita la mine cu ochii aia mari.

Later:
Mitzy: Asta inseamna ca in alta lume noi am avea drept pet homari si creveti?
Mitzy: A, nu ti-am spus ca mi s-a aratat in vis Antony Hegarty. In sfarsit, s-a intamplat. Deci l-am vazut, nu am vorbit cu el.
Xenu: Si ce facea?
Mitzy: Era undeva. Si imi amintesc ca am zis "uite-l pe Antony Hegarty". Mi se pare foarte important. Era in rochie. Nu, era un mumu bej.
Xenu: Si ce crezi ca inseamna asta?
Mitzy: Inseamna ca, daca o sa fii vreodata grav bolnava, o sa pot sa te vindec. Acum, ca am puteri supranaturale. Mai ramane sa sap un izvor la mine in dormitor.
Xenu: Intrebarea mea este: ai vrea sa ma vindeci?
Mitzy: Nu. Dar as putea.

***
Mitzy: Vreau o vulpe neaparat. O sa vin cu ea la tine in lesa. Sau la gat.

Asta a mai declarat Mitzy, inspirat de National Geographic, inainte de a parasi Zona.
(iar eu am furat poza de la el de pe blog pentru ca imi era lene sa imi fotografiez usa.)
Later edit via Mitzy via manmakehome:

W;t

2011-02-25T21:55:00.004+02:00

"(Quickly)Now is not the time for verbal swordplay, for unlikely flights of imagination and wildly shifting perspectives, for metaphysical conceit, for wit.
And nothing would be worse than a detailed scholarly analysis. Erudition. Interpretation. Complication.
(Slowly) Now is a time for simplicity. Now is a time for, dare I say it, kindness."

Nu mai tin minte cand am vazut prima data Wit (filmul lui Mike Nichols, nu piesa), stiu doar cum m-am simtit. Nu ma simteam bine. Totusi, era unul dintre cele mai emotionante filme pe care le-am vazusem vreodata. Si cred ca regizorul l-a facut bun si simplu, asa cum trebuia sa fie. Emma Thompson l-a jucat la fel, si a fost cel mai bun rol in care am vazut-o vreodata, cum statea, cheala, vorbind, privind direct in camera. Cand am primit, saptamana asta, cartea (adica piesa lui Margaret Edson, multumesc, Octavian), am citit-o in aceeasi zi si m-am intors acolo. Nu m-am simtit bine, dar m-am surprins citind replici cu voce tare. Si m-am tot intors, in zilele care au urmat, in acelasi loc.

Unsaid

2011-02-23T00:40:00.003+02:00

Cum nu stiu ce sa zic, mai bine pun o poza. Asa mi-am spus initial. Dupa care mi-am dat seama ca sunt o multime de lucruri de spus, dupa care am realizat ca nu vreau sa spun lucrurile alea. Better left unsaid.

Toy story

2011-02-21T19:21:00.000+02:00

On seeing and noticing

2011-02-20T23:04:00.003+02:00

Voiam sa scriu despre The Kids Are All Right, pe care l-am vazut ieri, dar intre timp am gasit aceasta fotografie cu ei (mint, am gasit-o imediat dupa decernarea BAFTA pentru ca sunt acel om care se uita la orice red carpet, acum am cautat-o din nou) si m-am defocusat iar. Ce vreau eu sa va spun despre acest film este ca imi doresc sa fiu pistruiata si sa port catifea pentru tot restul vietii mele.
*
Si, oare, cum ar arata niste copii pe care i-ar face astia doi? I can only imagine they would be all right. S-ar putea face si un film despre ei, cred. Chiar mai multe filme.
*
Mi imi spune ca ea s-ar culca cu Julianne. Mai ales dupa ce a vazut filmul. Nu mi se pare corect sa imi spuna ca e lesbiana tocmai in acest moment al existentei noastre. Am foarte multe lucruri pe cap acum.
*
mi: si incestuoasa
mi: ca, practic, seamana cu mine
mi: ar putea sa fie mama
eu: fata, crezi?
mi: hai sa zicem o matusa
*
Revenind, filmul e dragut. Nici foarte, nici prea, dar ok pentru duminica dupa amiaza.

foto via theguardian.co.uk

Lovely Isabella

2011-02-20T22:50:00.002+02:00

Via: leahnoartsourced.blogspot.com., easyvegan.info, wired.com

I am Love

2011-02-17T22:41:00.006+02:00

Deci, ca sa se stie, eu nu cred ca exista pe lumea asta multe femei mai frumoase ca Tilda Swinton si multe haine mai frumoase decat cele de la Jil Sander. Mai ales cele de sezonul asta.
Asa ca erau sanse destul de mici sa nu imi placa I am Love, dar nici nu imi imaginam ca o sa imi placa atat de tare. Dincolo de faptul ca arata impecabil, adica totul, dar totul, de la mancare, la case, oameni, fabrici, orice, filmul mai e frumos din inca niste puncte de vedere. Primul e ca e o dementa, un fel de tragedie antica in care saraca familie bogata traieste nefericiri peste nefericiri ascunse de ochii altora si drame/secunda de zici ca nu e adevarat. Dar faza e ca asta nu e un film credibil, e un film frumos. Apoi, ca Tilda vorbeste atat de prost incat numai faptul ca arata atat de bine o salveaza. Ma rog, exagerez, are momente cand e foarte buna. Apoi, muzica foarte intensa, ca in filmele alea in care te prinzi cine pe cine omoara si cand dupa coloana sonora, dar aici, cumva, da bine. Si, in cele din urma, the sex. Una dintre cele mai frumoase scene de sex pe care le-am vazut in ultima vreme.

Multi Color

2011-02-16T21:52:00.000+02:00

Fashion victim

2011-02-14T22:03:00.003+02:00

Teller
Richardson
Ford
Cand erau mici. Plus ca Teller era in Romania, si anul era 1990. Plus ca ma inspira. Cin cin, guys.

De pe self service.

Alo? Salvarea?

2011-02-14T20:53:00.003+02:00

Am fost astazi la aceasta lansare de carte. De obicei le evit, pentru ca am invatat in timp ca nu exista cale mai sigura catre a-ti displace o carte decat sa te intalnesti cu autorul sau, mai rau, cu cineva care crede ca a inteles fix despre ce este vorba in cartea respectiva. Azi, totusi, m-am dus in aceasta hruba la lansarea unei carti, pe numele ei "Armata Salvarii". E scrisa de un tip gay si e marketata drept cartea singurului scriitor arab care a avut curajul sa isi declare public homosexualitatea - Abdellah Taia pe numele lui. Sunt convinsa, cumva, ca dansul are mai multe merite decat atat, si mai cred ca cei care au vorbit despre carte nu au mare habar despre asta.
Dar nu asta voiam sa zic, de fapt. Cand am ajuns la aceasta lansare am auzit-o glasuind, cum ii place ei sa spuna, pe o doamna pe care am cunoscut-o indeaproape ani de zile. O lectie de viata in fiecare zi, ce sa spun. Doamna povestea despre Armata Salvarii (si mi s-a parut amuzant, caci, cu ceva timp in urma, ne povestise cum a descoperit ea acest magazin cool in Londra, numit "armata salvarii". Oh, da.) si ma si gandeam ce trebuia sa fi fost acum in mintea dansei, cu acest scriitor gay care a dat acest nume de magazin unei carti. Haos, va zic. Dupa care dansa a inceput sa spuna o poveste despre gay, probabil singura pe care o stie pe de rost si a invatat sa o declame cu simtire. Ma bucur mult ca i-a placut povestea, imi displace ca si-a insusit-o. Ajunsa acasa, am gasit aceeasi poveste pe care a repetat-o atat de des incat chiar si eu, care nu mai am nicio treaba cu dansa, o aud prea mult, pe blogul personal. Mi s-a parut, iar, amuzant cum isi amintea dansa ca acum ceva ani, la un interviu pe care il lua unui domn gay, el i-a spus aceasta povestioara. Intamplator, stiu ca nu a fost chiar asa si ca nici macar nu ii lua dansa interviul. Stiu asta pentru ca eu am facut acel interviu. Nici macar nu mai tin minte daca asta era ceea ce voiam cu adevarat sa spun, cred doar ca m-am enervat mult prea tare intre timp.
Oricum, la lansarea respectiva au mai vorbit doi domni. Ce sa zic, imi sunt simpatici amandoi si comparatia ii avantaja oricum. Numai ca dansii au avut mari probleme in a ne recomanda aceasta carte. E si destul de greu atunci cand exprimarea ta suna cam asa: "conditia homosexualului in societate" sau (asta mi-a placut mult) "inchipuiti-va ca o femeie l-ar urma pe un barbat care o cheama in toaleta. Nu sunt foarte multe!" Nici macar nu ma pot apuca sa zic cate lucruri sunt in neregula cu afirmatia respectiva. Mda, iata, deci, inca o carte de care mi s-a facut lehamite, si nu din vina ei.

Also pretty today

2011-02-10T22:20:00.002+02:00

Pentru ca nu vad in fiecare zi o prezentare asa draguta.

Pretty today

2011-02-10T16:42:00.002+02:00

via designsponge si nymag

Alexis

2011-02-09T00:25:00.002+02:00

I just can't wait for the day when I see you walking out of this house carrying the same two cheap plastic suitcases that you walked in here with.

Foto: barbiecollector.com

Daca intr-o noapte de iarna un calator

2011-02-08T20:35:00.003+02:00

Intotdeauna mi-au placut povestile alea care pot deveni, de la un moment, orice. Asa mi se pare ca trec vietile noastre, ca merg intr-o directie si daca, intr-o clipa, intervine ceva, ele schimba urgent directia si ne priveaza macar de cunoasterea celeilalte versiuni. Celorlalte versiuni. Si e de ajuns sa se intample lucruri foarte mici pentru ca totul sa coteasca dubios.
*
Totusi, cand se intampla ceva mare, trecerea nu e atat de simpla. Intotdeauna, in urma ei, ramane ceva neterminat. Sa ii zicem proiect.
*
Mi-am amintit azi, in timp ce C. imi povestea despre cum baia ei a ramas vesnic neterminata, cum incremenim in proiecte. Vezi, eu sunt tot timpul intr-un proiect, chiar daca proiectul ala inseama sa stramtez niste pantaloni facuti de nu stiu ce designer, care au mult prea multe cute pentru priceperea si indemanarea mea.
*
Un altfel de proiect in care am ramas multa vreme, imi amintesc, a fost o masina plina de piersici. Stii cum vara e soare si piersicile miros a vara, asa imi amintesc eu anul acela in care piersicile nu s-au mai transformat in gem.
*
Doar intamplator am vazut azi Winter's Bone si s-au legat lucrurile si nu stiu cum vad altii astfel de intamplari, dar mie nu mi-a picat prea bine.
*
Eu, una, aveam nevoie de o eroina ca la carte, care carte pare sa fi fost scrisa acum un milion de ani, caci in vremea de astazi nu am mai vazut asa ceva. E ceva primar, fundamental, in alb si negru in filmul asta. Nu o fi subtil, dar e puternic. I'm loving it.

Kinky luvz Bunny

2011-02-06T20:43:00.000+02:00

Tony

2011-02-06T17:54:00.002+02:00

Voiam sa scriu ceva despre Tony, dar cum m-au intrerupt niste vizite am si uitat ce as fi avut de spus. Bag de seama ca nu era nimic atat de important. Oricum, Tony este un film de vazut fie si numai pentru firescul lui, asa cum poate sa fie fireasca povestea unui serial killer. La un moment imi amintesc ca mi-a trecut prin cap ca filmul seamana intr-un fel cu Rabbit Hole, doar pentru ca, daca ar fi sa pierd un copil, asa imi imaginez ca as fi, iar daca as fi serial killer, cred, cumva, ca as fi un Tony.

Foto: revolvergroup.com
Ce mi-a mai placut la filmul asta, dincolo de firesc, este modul in care a fost filmat, care mi-a amintit in anumite clipe de fotografiile clasice ale lui Penn, facute prin colturi, cum e asta de mai jos. Am ales una cu Dali din motive evidente.

Foto: carrieacosta.blogspot.com

Rabbit Hole

2011-02-01T20:25:00.006+02:00

*De multa vreme am aceasta teorie cum ca oamenii din nord sunt diferiti de cei din sud, doar ca suna ca si cum as spune ca iarna nu-i ca vara, ceea ce, desi e adevarat, nu e si foarte destept. Oricum, scriitorii din nord nu sunt, nici ei, ca cei din sud, si bine ca nu-s. Pentru ca, altfel, nu m-as mai fi bucurat atat de un Par Lagerkvist, Torgny Lindgren sau, acum, Arto Paasilinna.

*Tocmai ce am inchis "Anul iepurelui" si, desi m-am dat in vant dupa povestea jurnalistului care fuge in lume cu un iepure salbatic (nu pot sa imi imaginez de ce m-ar misca asa ceva), mi-a trecut prin minte ca am citit si "Morarul care urla la luna" si am fost la fel de induiosata. Ca sa nu-mi uit vorba, i-am iubit pe Vatanen si pe iepurele lui, care nici macar nu are un nume (asta mi-a placut inca mai tare) si am alergat cu sufletul la gura pe urmele lor, si cel mai tare, cred, m-a miscat felul in care isi traiesc ei povestile, partea magica a cartuliei asteia frumoase. Dar nu e vorba numai despre asta, caci Paasilinna este si comic intr-un fel induiosator si satiric intr-un mod destul de evident dar nu si deranjant.

*In oarecum alta ordine de idei, am vazut si Rabbit Hole. De multa vreme nu o mai vazusem pe Nicole atat de inspirata, si, desi mi se pare trist ca este o actrita atat de buna doar cand vine vorba de nefericire, tot am iubit-o un pic in filmul asta simplu, simplu de tot, asa cum e durerea.
Ceea ce imi aminteste ca astazi am citit undeva chestia asta "pain... always comes as a surprise" si m-am gandit ca e adevarat. Oricum, e un cliseu dragut in film, cand ea sta cu pustiul pe banca iar el ii spune ca undeva, in alta lume, sunt alte versiuni ale noastre. Iar asta, pentru ca eu traiesc in trecut (in trecutul altora, nici macar al meu), mi-a adus aminte de Steaua fara nume.

*Asta e anul iepurelui, zice un zodiac. Am constatat asta cand am dat search dupa carte.

foto:toadland.tressugar.com

Atat

2011-02-01T16:42:00.000+02:00

This one is for you

2011-01-28T10:11:00.000+02:00

Love is Spoken Here

2011-01-27T14:58:00.002+02:00

Asa grait-au Adevaratul si 109. Amin.

As vrea sa multumesc Academiei

2011-01-26T13:52:00.004+02:00

Nu stiu daca va dati seama ca ieri s-au anuntat nominalizarile la Oscar. Sunt aci. Iar, nu stiu daca v-ati prins ca nu e mare lucru de capul lor. Asta ma intristeaza. Dar nu despre asta voiam sa vorbesc de fapt. (Totusi, Nicole, I love you dearly. Ai grija cu ce te imbraci. Tocmai am decis ca vreau sa castigi. Plezneste-o pe micuta gestanta aroganta.)

Ce este extrem de important si de adevarat in legatura cu aceste nominalizari, pentru ca eu scriu cu adevarat aici, este ca nu e nici urma de Maniston in ele. Nici nu avea cum sa fie, veti spune, dat fiind ca dansa nu a jucat niciodata intr-un film. Exagerez, a jucat in cateva, dar nu despre asta este vorba. Pe cale de consecinta logica, totusi, vom constata ca, daca numita Maniston nu a fost nominalizata la Oscar, cel mai probabil este sa nici nu castige. Si acest lucru este relevant doar in contextul in care 2011 era ultima ei sansa de a mai castiga ceva pe pamantul asta. Acum este pierduta pe vecie. Zic ca anul acesta era ultima ei sansa pentru ca am facut acest pariu (despre care am mai scris pe undeva dar am uitat unde) cu Mitzy in urma cu cinci ani, pe cand el era destul de inocent incat sa creada ca Maniston va castiga vreodata ceva. Anul acesta ii expira timpul. Ei, nu lui. Si, ca sa marchez acest moment, am decis sa va inveselesc cu o fotografie cu dansa. I hope she will thank her hairstylist for this one.

PS: tocmai ce mi-am dat seama ca este posibil ca cei cinci ani sa se fi implinit anul trecut. Dar nu mai conteaza.

How to be good

2011-01-25T10:54:00.003+02:00

Imi plac tare mult diminetile, cum am mai zis. Such a sense of possibility, intotdeauna. Mai cu seama cand este frig si soare si ma deplasez cu tramvaiul while looking at crazy people. S-au inmultit in ultima vreme, ce e drept, there's more to watch. Asta faceam si in aceasta dimineata in tramvai, autizata aproape complet de casti si de cartea pe care o tineam in brate. Si m-am coborat unde trebuia (intotdeauna ma gandesc ca as putea sa nu cobor, dar apoi imi dau seama ca mai e doar o statie pana la capatul de linie si, deci, nu e schema). Si, cum ma plimbam prin zapada fara niciun chef sa ajung mai repede la munca, ma trezesc intrebata. Evident, am presupus ca era o intrebare, caci l-am vazut pe un domn gesticuland si formuland ceva. Mi-am scos o casca din ureche si am ridicat intrebator din spranceana. "Ati raspuns la intrebare?", a repetat. "Ce intrebare?", am incercat sa fiu politicoasa. "Cum sa fii bun." Ah, cartea. Deci citesc aceasta carte de Nick Hornby, How to be good, si ma tot gandesc ca s-a cam terminat si cu pasiunea pentru el, ideile lui bune si cuvintele lui simple, in plus, numai titlul cartii ma face sa ma gandesc la self help and we all know that can't be good. "Nu am raspuns", i-am zis, si apoi am incropit o conversatie pret de doua minute, pentru ca mergeam in aceeasi directie. Si in tot acest timp ma gandeam ca e dragut ca necunoscutii sa vorbeasca pe strada, ca asa ar fi normal, ca intr-o lume in care mi-ar placea sa traiesc oamenii ar vorbi pe strada despre orice si nu s-ar indeparta in pas vioi ori de cate ori cineva le da binete. Dar, nu stiu cum se face ca domnul cu care conversam m-a intrebat la un punct daca scriitorul este englez, iar eu am zis ca da, iar el a zis ca Londra e o jungla, iar eu am zis (in barba) ca de asta nu vorbim, totusi, cu strainii. And that didn't feel good at all.

foto: popbunker.net

127 fucking hours

2011-01-24T20:45:00.005+02:00

Am zis sa scriu rapid ceva despre 127 Hours, pentru ca altfel nu am sa mai scriu niciodata nimic. Asteptam filmul asta, stiti cum toti avem motivele noastre, si pentru mine faptul ca James Franco e hot, Boyle stie sa bage un pic de adrenalina si povestea lui Ralston sunt motive suficiente. Desigur, mai e si faptul ca Franco imi aminteste destul de suspect de un fost de-ai mei, care era la fel de gorgeous dar cu aceeasi privire goala, genul care isi face singur fotografii si se pupa in oglinda. Well, toti le avem pe-ale noastre, ce sa zic.
Desigur, nu credeam ca filmul sa fie prost. Si nici nu e neaparat. Dar nu e asa cum il imaginam si cu siguranta nu e asa cum s-a intamplat; asta ma enerveaza tot timpul la povestile astea reale, ca nu ai cum sa le faci prea credibile. Altfel, Franco este in continuare hot, dar nu la fel de talentat cum il suspectam. Imi place inca, dar nu despre asta este vorba. Mi-au placut in parte cadrele cu canionul, pentru ca am o pasiune pentru filmele galbene, dar nu si obositele split screens, pe care le-am mai vazut de un milion de ori. In plus, mi-a fost destul de greu sa inteleg faza cu castile, din cate imi amintesc, oamenii nu prea poarta casti atunci cand se catara pe un munte, canion, whatever. Ca doar nu te duci acolo ca sa asculti aceleasi mizerii pe care le folosesti ca sa acoperi zgomotul din oras. Ma rog, poate e de vina faptul ca nu am mai urcat pe un munte din vremurile in care existau cd playere portabile, si ar fi fost cam dificil de folosit.
In alta ordine de idei, mi-ar fi placut sa vad niste imagini incredibile, niste scene care sa ma faca sa intorc privirea, daca nu sa vomit de-a binelea. Nu s-a intamplat. Ma asteptam sa il vad pe Franco ceva mai suferind, sau macar mai prezent, dar nici asta nu s-a intamplat. Ma asteptam si la o coloana sonora foarte draguta, inca sub influenta soundtrack-ului de la Slumdog Millionaire, pe care am dansat multe luni dupa ce am vazut filmul. Nici asta. Asa ca, una peste alta, cum ii ziceam si lui Mitzy, o sa prezinte Oscarul cine nu o sa ia Oscarul. Si pe buna dreptate.

2011-01-20T15:09:00.000+02:00

Drumming

2011-01-10T18:45:00.004+02:00

Voiam sa scriu despre cum astazi a sorta crazy hot man s-a dezbracat in mijlocul strazii in fata biroului meu tipand ca se omoara, ceea ce mi s-a parut deosebit de trist. Dar, cum nu am avut cele mai bune zile de pe pamant, m-am gandit sa nu.
Cu placere.
Mi-am amintit, in schimb, cum mi-am petrecut sarbatorile si ca nu am facut o dare de seama despre dansele. Oricum, "mi-am amintit" e asa, un fel de a spune, pentru ca nu imi mai amintesc mare lucru and this is a good thing, really. Printre lucrurile pe care mi le amintesc vag se afla si faptul ca am decis sa fac o mica si foarte selecta, dar eclectica, as zice, sindrofie. Goop si Vicky nu au mai venit de data asta, atat de exclusivista a fost petrecerea Dinastia care a avut loc in apartamentele mele si care s-a bucurat chiar si de un dress code. Evident, dresscode-ul era Dinastia, adica, domnule, o lectie de stil inspirata de nemuritoarea (si lichida) Alexis Morrel Carrington Dexter Rowan Colby.
Mi-a placut foarte tare ca aproape toata lumea a respectat codul (mai putin Ines, care o sa plateasca pentru asta) si a si ajuns la timp (mai putin altcineva care nu stia ca nu e politicos sa ajungi la o petrecere cu doua ore mai devreme), iar cei care nu au respectat codul din lipsa de haine, aruncate anterior pe fereastra la nervi, au adus ofrande pe care le-au si purtat. Asa mi-am dat seama ca pana acum nici unul dintre fanii mei nu s-a inghesuit sa imi dedice un tricou, ceea ce, privind in urma, ma mira foarte tare. Intotdeauna mi s-a parut ca merit cel putin un model de tricou, daca nu chiar o statuie. Oricum, ca sa revin, mi-a placut foarte tare ideea, si m-am bucurat inca mai tare ca am primit variante in mai multe culori, astfel incat oamenii care ma vor vizita de acum inainte vor fi obligati sa poarte un Xenu t-shirt inca de la intrarea in casa, asortat la restul outfitului pe care il purtau deja.
***
In alta ordine de idei, m-am intrerupt un pic pentru ca nu mi puteam lua ochii de la vh1, unde se producea un boyband pe nume nickelback. Baietii astia, am observat, sunt atat de rai incat sunt aproape buni, ca reality show-urile alea de pe posturile romanesti.
***
Dar sa nu-mi uit vorba. Care era despre petrecerea Dinastia. Ei bine, la aceasta petrecere s-a dansat mult (eu), mai ales sub influenta ultimelor vizionari Black Swan, in urma carora am decis ca mi-am ratat vocatia de balerina. Oricum, am recuperat consistent si am ajuns la concluzia ca se poate face balet pe orice, if you have the skills. Cum eu, desigur, le am, am baletat chiar si pe Joy Division, deci cred ca este deja usor de imaginat cat de fabulos am reusit sa trecem in 2011.
***
Ca sa inchei si eu, ca toata lumea, cu o lista cu chestii pe care le vreau in 2011, am decis ca acesta este anul in care voi deveni rapper transcendental, incepand chiar cu ziua Adevaratului (am pierdut un pariu, nu mai stiu despre ce era vorba dar sigur era important) si sa fiu fericita (asta pentru ca tocmai ce mi-a intrat in inbox un mail cu titlul: Key to happines, pe care am de gand sa il citesc imediat, ca sa aflu ce trebuie sa fac). Ceea ce va doresc si dumneavoastra.
Si va las cu un cantecel din 2009 care imi aminteste de 2010.

?

2011-01-08T13:12:00.002+02:00

Pana sa ma hotarasc sa scriu ceva pe anul acesta, stau cu o intrebare: cine va pleca primul? Si ce are sa mai conteze atunci?

A desk with a view

2010-12-17T16:27:00.001+02:00

never being boring

2010-12-16T23:02:00.002+02:00

Never let me go

2010-12-06T23:14:00.005+02:00

Ma tot gandeam ca ar trebui sa mai scriu ceva pe veselie zilele astea, dat fiind ca in real life am debordat doar de bunavointa (mhm) in ultima vreme, si pe buna dreptate. Asa ca simt nevoia sa par din nou buna in proprii mei ochi. Drept pentru care voi scrie despre arta. Arta, dupa cum stim toti, bla bla. Nu, serios, chiar am devenit interesata de fenomen in ultima vreme, mai cu seama de cand ma plictisesc infiorator si ca urmare ma desfat pe interwebs cu diverse instalatii si performance-uri, ca tot nu am altceva mai bun de facut. Nu doar ca devin incet incet aceasta experta initiata in tainele artei, dar, cum zicea si Mitzy la un moment, art digs me right back, asa ca am si pus mana pe creion si am si produs ceva, drept sa spui, cu o fotografie in fata drept model, dar tot simt nevoia sa ma laud cu ce a iesit.
Nu doar eu desenez in ultima vreme, ci si Maria, care mi-a facut niste (cadouri) ofrande minunate de ziua mea, constand in faptul ca si-a adus aminte sa imi restituie cartea cu Habarnam pe care i-am imprumutat-o cu multi ani in urma si sa imi deseneze cateva din ilustratiile de acolo. Not bad, huh? Caltzi? Maltzi.

Da, a fost ziua mea, iar cei care nu mi-au spus inca toate cele si nu au depus ofrande in apartamentele mele nu trebuie sa se ingrijoreze. Am de gand sa implinesc aceasta varsta multa vreme de acum inainte, deci pot recupera linistiti la anul, cand am sa creez o sectiune speciala pe blog in acest sens.
Dar sa nu-mi uit vorba. Cum va ziceam, sunt foarte into arts right now si imi tot doresc de ceva vreme sa vad un tablou care sa imi taie rasuflarea. Da, inca nu am ajuns la partea la care I get abstract expressionism, tot cu figurativa e mai simplu.
Eh, si uite ca azi am vazut si tabloul respectiv, breathtaking indeed. Unde mai pui ca era fix la mine in casa. Atata frumusete este greu de indurat, ce e drept, mai cu seama ca aceasta opera splendida, mai mult, zic, superba, transmite intocmai toate sentimentele de angoasa pe care le-am incercat vreodata, caci toata lumea stie cat de neputincioasa ma poate face sa ma simt un simplu bec ars sau chiar un gandac aterizat in casa, daramite un ditai tabloul electric care ma pune sa aprind lumanari in toata casa (cinci, by the way, Happy Hanukkah!) si sa vorbesc (oroare) cu oameni pe care nu ii cunosc si care s-ar presupune ca ma ajuta. Desi stim noi mai bine cum stau lucrurile. Si iata cum tot nu am spus nimic demn de luat in seama.
* Ah, ba da. "Never let me go" este un film de vazut neaparat.

Pozitiv

2010-12-01T11:18:00.001+02:00

Unele lucruri sunt mai importante decat altele

2010-11-30T11:43:00.004+02:00

In fiecare an se intampla doua evenimente la care tin mereu sa fiu prezenta. Unul dintre ele este Gaypride. Al doilea va avea loc maine si, ca in fiecare an, ma duc. Toata lumea stie, gasesc, ca Ziua Mondiala HIV/SIDA este un lucru important, chiar mai important decat marea celebrare romaneasca cu fanfara de la Arcul de Triumf. Daca nu vi se pare importanta chestia asta, si daca vi se pare ca este departe de voi o astfel de poveste, tin sa va spun ca si pentru mine a fost la fel, pentru o vreme, pana cand cercul a inceput sa se stranga si pana cand mi-am dat seama ca boala asta este mai aproape de mine decat as fi crezut. Nu vreau sa fie aproape la fel cum nu vreau sa aiba aceasta aura intunecata si misterioasa de lucru la care refuzam sa ne gandim vreodata. Tocmai de asta ma duc acolo sa ridic o pancarta cu o fundita rosie: ca sa imi arat sustinerea fata de cei care traiesc cu HIV si pentru cei care lupta cu boala asta si cu stigma care ii este asociata. Pentru ca mie mi se pare ca lumea trebuie sa stie mai multe despre HIV/SIDA, si pentru ca sunt lucruri de spus despre oamenii aceia. Unul dintre aceste lucruri care trebuie spuse este ca cei 10.245 de seropozitivi inregistrati din Romania au avut un an greu. A fost un an in care li s-au intrerupt tratamentele pentru ca nu au fost bani pentru ele, a fost un an in care li s-au schimbat schemele de tratament pentru ca restul lumii a uitat ca HIV/SIDA este o prioritate de sanatate publica in Romania, si a fost un an in care pe acesti oameni nu i-a bagat nimeni in seama. Ei au mers mai departe si s-au descurcat foarte bine, si acesta este inca un motiv pentru care ma duc: ca sa ii celebrez. Pentru ca sunt demni si sunt curajosi si as vrea, macar in aceste privinte, sa fiu si eu ca ei. So there!

Asa ca eu am sa fiu maine la ora 13 la Romana purtand o pancarta cu o fundita rosie, si apoi am sa ma mut la 13.30 la Universitate si la 14 la Unirea.

Draga Victoria B., *guest starring Mitzy

2010-11-25T22:26:00.004+02:00

iubita mea, aud ca prietena noastra comuna, Xenu's frenemy, Eva Longwhoria, divorteaza nu din cauza infidelitatii ei. Iar tu, ca un suflet filotim, organizezi aceasta petrecere fantastica sa o ajuti sa treaca peste momentele delicate din viata ei, cum ai facut si pentru mine de atatea ori. Tot azi am vazut ca nu a ajuns cadoul lui Xenu la posta. A fost, saraca, in fiecare zi de doua saptamani, nestiind ce o asteapta. Insa iti multumim ca nu ti-ai putut tine gura si te-ai scapat la Gwyneth si acum stam si mancam morcovi fierti cu ea pe canapea si doarme pe saltea la noapte in salon. Deja a obligat-o pe saraca Xenu sa ii arate de mai multe ori colectia ei de Vogue-uri, evitand, desigur, copertile cu Maniston. Oricum erau putine. Nici de cele cu tine nu parea incantata.
Dar nu de asta iti scriu.
Stiind ca o asteapta un cadou de la tine, si, cum o stii, dornica de a se imprieteni cu tine, desi i-am explicat in repetate randuri ca David nu joaca tenis, ti-a facut acest colaj aniversar si un colier. Imaginea cu tine imi aminteste de ziua aia in care am fost la tenis, pardon, la fotbal, undeva, si tu te-ai stricat la stomac pentru ca Gwyneth a tinut sa mancam rosiile alea crescute de ea, dumnezeu stie cu ce ingrasamant.

Si noi facem o petrecere asta seara, nu pentru Eva, ca sa celebram cum se cuvine ziua in care Tom Cruise si John Travolta si-au bagat un deget in cur in revista OK unul altuia. Ceea ce imi aminteste de xeroxul color pe care ti l-am trimis din editia romaneasca OK, unde am citit si despre povestea fantastica a unei femei care in acelasi an a devenit vaduva, sotie si in curand mama, toate acestea pentru a fi mai aproape de dumnezeu. Si, desigur, pentru ca Xenu face 729 de ani, am decis sa le chemam si pe celelalte veterane la party. Liza e aci cu noi si a zis ca daca nu ajungi pana in 12 iti rupe tocurile si ti le baga in nas. Gwynnie refuza sa stea in aceeasi camera cu Liza si Barbra, pe motiv ca ea nu fumeaza. Asa ca te asteptam grabnic sa o vedem pe Xenu cum mai da o pagina din "Dianetics: The Modern Science of Mental Health" (the holy book of scientology scrisa de ea si neterminata inca, e la capitolul Holy Mitzy: the immaculate conception) si sa faci liantul social asa cum stim ca iti place.
Sper ca tu zgarii la usa acum. Ma duc sa iti deschid. Spre binele tau, sper ca ti-ai lasat mesele acasa. Nu vreau sa ii strici dispozitia lui Xenu cu parul tau de copii indieni.
Te pup.

PS: Runbaby is a major fan and I salute her. And, yes, what she's thinking is actually happening.
PPS: Distrusa de Gwynnie e o mincinoasa notorie. Dupa ce a tusit afectat toata seara, a prins-o Liza in toaleta tragand linii cu Spooka de pe masina de spalat care mergea.

Draga Victoria B.

The right amount of awkward

2010-11-20T22:10:00.003+02:00

Tre sa zic doar ca nu am stiut ca Ploiestiul are o colectie frumusica de Tuculescu, Grigorescu, Luchian, Andreescu, Iser, Ciucurencu si Baba si ca nu am mai simtit de foarte multi ani mirosul de alimentara si ca azi am ascultat Zaraza la patefon. His Master's Voice. Fun.

PS: da, ala e un borcan cu ochi.

Xenu's diary

2010-11-18T00:21:00.006+02:00

In ultima vreme am facut o pasiune pentru Terry Richardson, dupa cum bine se observa, mai cu seama de cand ma uit intr-una la blogul lui si ma minunez. Asa ca asta seara am decis, impreuna cu Adevaratul, sa ne ducem fascinatia mai departe.
Am pozat, deci, in postura clasica de acum a lui Terry, dupa care ne-am dus sa mancam intr-un loc dubios (al doilea pe ziua de azi, si trebuie sa spun ca si in primul in care am fost - la pranz - am zis, at some point: ah, lui Terry i-ar placea aici. Crazy much?!?).

Bine, recunosc, asta a fost si o scuza ca sa mai pun inca o poza cu James Franco aici.

Dupa care mi-am amintit si de Pogacean, si acesta a fost rezultatul fotografic:

Mi has her say

2010-11-15T23:57:00.001+02:00

Si mi s-a parut atat de bun ca merita si un post propriu:
"in general tu esti proasta dupa cum bine se observa"

Teh crazy weekend

2010-11-15T12:32:00.008+02:00

Ii spuneam mai devreme lui Mitzy ca voi sti clar ca exista o criza atunci cand am sa fiu atat de furioasa incat am sa umblu pe strazi spunand tot adevarul. In mintea mea e ceva pe cat de profetic, pe atat de amuzant in asta. Adica daca e sa umblu spunandu-le oamenilor ca sunt urati, grasi sau prost imbracati, in mod sigur va fi amuzant pentru mine. Dar nu despre asta voiam sa scriu, desi simt ca momentul se apropie. Ci voiam, mai degraba, sa imi povestesc weekendul, pentru ca am avut unul de vis, cum nu am mai avut de multa vreme.
Se facea ca vineri seara am fost la aceasta petrecere fabuloasa din care nu am inteles nimic, dar dupa care am gasit pe strada chestia asta care mi s-a parut foarte misto.
Am ras si am alergat un pic dupa autobuz, and that was funny pentru ca autobuzul era parcat, dar nah, unele ocazii chiar nu trebuie pierdute. Buuun.
Iar sambata am organizat acest pranz de vis cu prieteni si snitele, si ne-am distrat foarte bine pana cand am reusit sa ne blocam toti afara din casa, motiv pentru care am cauzat un intreg circ pe scara blocului, am dat jdemii de telefoane si in cele din urma am reusit sa gasim un lacatus magic, care, dupa ce a facut o intreaga dramoleta, dand din cap, ducandu-si degetul la frunte si mormaind cum se cuvine ntzntzntz ca si cum nu ar mai fi vazut o usa inchisa in viata lui, a deschis in doi timpi si trei miscari usa. Partea buna este ca am vazut si eu cum se face, pentru cazurile in care se va mai intampla una ca asta, sau pentru momentul in care ma voi hotari ca ma plictisesc foarte tare la mine acasa si am sa doresc sa vizitez clandestin alte case.
Anyway, tot a fost bine, pentru ca lacatusul, Armadillo pe numele lui, si-a facut treaba sufiecient de repede (si de scump), cat sa prind fabuloasa piesa a lui Afrim venita aci in festival. Este vorba despre Roosevelt Square, teoretic. Practic este vorba despre Todo sobre mi madre sau mai stiu eu ce al trip almodovarian al lui Afrim. Mie mi-a placut mai mult decat altele (pe care piticul le-a stricat crunt, cum ar fi Pillowman), dar prietenii mei au zis ca nu au vazut asemenea porcarie de multa vreme, ca piesa este jignitoare si isi vor banii inapoi. Fun din nou. Oricum, nefiind o mare iubitoare de teatru (sau de Afrim), pentru mine nu a fost atat de dureros.
Asaaaa. Iar ieri am mers cu Mi si Th sa facem poze si sa vizitam niste expozitii, ceea ce am si facut, nu inainte de a fi prinse fara bilet in tramvaiul gol, lucru care s-a rezolvat cu o mita mititica.
Well, dupa aceea ne-am tot plimbat si am gasit niste locuri unde mi-ar placea sa ma odihnesc cand as fi foarte obosita.
Si era soare afara si cald si am povestit si am mers mult si a fost tare frumos, si mi-am dat seama ca uneori lucrurile sunt intr-un fel si ar fi putut sa fie altfel si ca ai putea sa le schimbi dar e nevoie de prea multa energie si eu nu stiu daca o mai am.

Ma faci sa astept

2010-11-15T12:28:00.002+02:00

Golden girl

2010-11-06T10:59:00.003+02:00

De multa vreme nu mi-a placut atat de tare un concert. Intr-un beci supraincalzit si plin de fum, Coco a fost minunata, puternica, furioasa si stangace, asa cum ii sade bine unei fete de 20 de ani.

In fashion, part II

2010-11-05T12:20:00.002+02:00

Aici ar fi dragut de jucat un joculet: care sunt tinutele Chloe, care sunt Christopher Kane, care sunt Corina Vladescu?

In fashion

2010-11-03T23:31:00.007+02:00

Aveam asta seara o discutie foarte interesanta cu Mi despre fashion. Mi este o victima recenta, si discutam noi pasionate, pana am ajuns la un fel de joculet despre cum ne vedem noi pe noi si una pe cealalta din punct de vedere al stilului. Vi se va parea, poate, ca e frivol sa vorbim despre moda, data fiind profunzimea preocuparilor noastre anterioare, dar am ajuns la concluzia ca orice vorbim este extrem de profund. Deci luati aminte. Este vorba despre identitate, bla bla, daca e sa o luam pe faze d-astea. Nu cred ca isi doreste nimeni.
Uite asa ii explicam eu lui Mi cum o vad pe ea printesica purtand un tutu si un tricou cu o gargarita ceva, fix ca in colectia Dolce de anul trecut din primavara, si anume asa.

Ea a fost oarecum de acord cu mine, "ca potential", dar si-a amintit ca de cele mai multe ori cand se imbraca ii e prea lene si ajunge la ceva de genul asta:

Dupa aceea m-am gandit cum eu cred ca ma imbrac asa, dar cum imi este prea lene sa imi iau si pantofi cu toc (ma doare capul, mi-e frig, am de mers pe jos prea mult, numai motive extrem de importante). Mi a fost de acord si de data asta cu mine. Astea suntem, cu asta (cam) defilam.

Dupa care ne-am adus aminte de o fosta prietena comuna, despre care am mai scris aici, iar eu m-am gandit la ea asa cum mi-o amintesc din facultate, cam asa:

In timp ce Mi mi-a spus ca ea o vede mai mult asa:

Motivul, zice Mi, este ca prima varianta, anume a mea, este una a unei tipe care se distreaza si stie sa se puna in valoare, asa cum o stiam noi pe prietena noastra pe vremuri, pe cand varianta doi este cea a persoanei prea importante ca sa se mai distreze, care nu mai face nimic pentru ca nu se cade, nu se face, ce zice lumea. Eu zic ca Mi e desteapta si ca pe mine m-a ocolit simtul realitatii, Mi zice ca sunt eu mai de treaba, si de-aia.
Deci sa mai zica cineva ca moda nu e importanta.

Better

2010-11-02T10:59:00.002+02:00

Dupa cum imi zicea Maria ieri:
- Si e bine sau iti pare rau?
- E bine si imi pare rau.

Am avut o seara incredibila, cum nu am mai avut demult, intr-unul dintre cele mai frumoase locuri, cu the right kind of people.

Si m-am trezit cu un zambet. Apoi am gasit o gargarita in casa.

Pe drum spre munca mi-am cumparat doua gutui.
No sacrifice at all.

No, you look great

2010-10-27T21:25:00.004+03:00

Back in Mozambique, TK avea un tricou negru pe care scria "You look great", prilej sa ne complimentam ironic la nesfarsit pe tema asta. Mi-am dat seama azi ca radeam mult in vremea aceea si mi-am mai dat seama si de ce. Astazi a fost una dintre acele zile in care m-am intors in timp, intr-o vreme in care aveam probleme mult mai mari decat ale mele, cand auzeam foarte des cuvinte precum incidenta, prevalenta, inhibitor de proteaza, recomandarile OMS, strategia nationala, grup la risc, comportamente vulnerabile si altele atat de multe incat mi se face greata cand ma gandesc la ele si inca nu m-am apucat de baut sanatos. Azi am trait iar in lumea aia in care nu conteaza orele, cat vorbesti, de la cine ai un numar de telefon, pentru ca toata lumea are chestii extrem de importante si de frustrante de spus, si, futu-i pastele ma-sii, nu putem face nimic sau aproape nimic in legatura cu asta. Nu stiu nimic mai frustrant decat munca in ong, de asemenea, nici nu cunosc satisfactii mai marunte resimtite mai deplin. Cand stau sa ma gandesc la asta, cred ca era vorba de entuziasm, sau de varsta, sau de entuziasmul varstei sau cine mai stie de ce. Dar simteam in fiecare zi ca, desi nu pot face nimic mare, macar am facut un lucru mic. Chit ca lucrul ala era foarte mic.
Tot astazi, cand am iesit de la un interviu, Magheru avea un iz de revolutie si pentru o clipita, cum se intampla cand te amesteci intr-o multime in delir, am simtit asa, ca un scrasnet de dinti, un gand ca totul e inca posibil, care mi-a fluturat prin minte; desi stiu ca nu e.
Revenind, azi mi-am adus aminte de un angajament patetic pe care l-am facut in mintea mea cand am decis ca etapa de salvatoare a lumii a vietii mele s-a incheiat. Angajamentul e aici, oricat de copilaros. Still standing. Voiam doar sa ma asigur ca nu il voi uita prea curand.

Ce imi place azi

2010-10-25T20:11:00.004+03:00

blogul advanced style. Really advanced.

Another Magazine

Thomas Doyle. Iar.

Maro

2010-10-22T15:09:00.002+03:00

Maro este o culoare foarte nasoala. Mie, cel putin, imi displace foarte tare, mi se pare ca e stearsa si urata. Maro nu inseamna nimic, e dincolo de orice interesant. Maro sunt oamenii aia de la care iei ce ai nevoie si pleci fara sa le retii macar fata, pe care nu ii saluti cand mergi pe strada, care nu conteaza, ce sa mai.
Sunt providerii de servicii, ca taximetristul care te duce acasa cand esti beata si nici macar nu te mai sfiesti sa te giugiulesti cu mai stiu eu cine pe bancheta, pentru ca omul ala nu exista, e undeva in sfera automatelor de cafea si a lucratorilor la ghiseu, care, stie toata lumea, sunt cam acelasi lucru.
Is maro.

Avem niste probleme*

2010-10-21T20:47:00.004+03:00

Cel mai des, problemele mele sunt de tipul: cu ce ma imbrac azi/in ce fel ma ajuta metoda universala a lui Culianu, as seen by Patapievici(mda) sa decid cu ce ma imbrac azi. Veti recunoaste ca am dreptate, nu multe lucruri sunt mai importante pe lumea asta. Insa sunt cateva. Iar unele dintre ele mi-au captat atentia zilele astea, si ceea ce e de mirare e faptul ca respectivele probleme imi vin din blogosfera.

In primul rand, Gala Premiilor Gay. In fiecare an, cu doua ocazii foarte precise se isca un miniscandal in randul blogurilor gay (daca exista asa ceva). O data se intampla cu ocazia pride-ului. Atunci cateva bloguri demult uitate se activeaza si incep sa toarne informatii si invective, de la caz la caz. A doua ocazie este Gala mai sus numita. Si anul acesta respectiva Gala a cauzat niste pareri care mai de care mai interesante despre felul in care au fost alesi castigatorii. Ce e drept, castigatorii sunt cum nu se poate mai penali, iar nominalizarile sunt, si ele, ceva de vis. Adica atunci cand Stirile ProTV, Bucurenci, Afrim, Anna Lesko si Andreea Balan ajung in aceeasi oala e clar ceva necurat la mijloc, din motive evidente. Din cate inteleg, pentru ca nu am fost la fata locului, problema unei parti a comunitatii este aceea ca votarea nu a fost transparenta, ca nu se stie cine a fost in juriu si ca o astfel de Gala nu poate reprezenta o comunitate atata timp cat alege sa o faca asa. Nu am nicio obiectie fata de nemultumirile lui Mitzy sau ale lui Wannabegay, dar am cateva comentarii legate de ceea ce au spus ei ca si atitudine generala.
Asta pentru ca eu traiesc de ceva ani cu impresia ca bruma de gay out din Romania are cateva interese majore, sa le numim prioritati. Printre acestea, egalitatea in drepturi si combaterea discriminarii de orice fel. Aceste lucruri pe care eu le consideram prioritati s-au dovedit, in timp, niste idei fixe si slab conturate la care oamenii se intorc din timp in timp, de cele mai multe ori cand exista un context care sa le aduca aminte de ele. In rest, comunitatea este foarte ocupata sa arunce cu mizerii in stanga si in dreapta, adica in apropiati si, culmea, in membrii aceleiasi comunitati. Asta in conditiile in care se intampla in tara asta lucruri mai grave decat o gala de trei lei manarita de cei de la Cluj. Aruncatul acesta cu cacat, sa o spunem pe-a dreapta, nu face decat sa proiecteze catre exterior o imagine foarte urata a comunitatii, dar, din pacate, si foarte adevarata. Si ma tot gandesc ca, atata timp cat persoane misto si inteligente, care ar putea face una alta pentru comunitate, isi consuma energia enervandu-se pe astfel de motive, nu au sa ajunga nicaieri. Cand ar putea sa faca lucruri mai bune. Pe care le si fac uneori. Dar faptul ca nu le fac cu aceste ocazii mi se pare trist. Mie. Deci mie, pentru mine, sa ne intelegem.
Evident, putinii cititori ai blogului meu vor putea spune ca nu am niciun drept sa comentez. Acesta este una dintre povestile pe care le aud cel mai des atunci cand vine vorba de astfel de scandaluri interne pe care, iata, le perpetuez si eu. In general, intre cele doua organizatii care se ocupa de poponarii din tara asta (da, am zis poponarii, sue me), exista acest mit cum ca nu ai voie sa comentezi daca nu ai fost acolo, nu ai pus umarul, eventual nu ai fost batut sau ceva. Dar, totusi, in urma unor lucruri pe care le tot fac in ultimii ani, care nu or fi ele fantastice, dar care exista, am fost acolo si am pus si umarul. Asta se pare ca imi da dreptul sa comentez (si mi-as dori si eu o statuie de la Dunareanu, pe aceasta cale. Si infiintarea categoriei Hag of the Year, plus premii retroactive).

Acum, ca am zis ce aveam de zis despre acest gen de atitudini, as mai vrea sa spun si ca mi-as dori sa ii vad pe cei doi, si pe altii la fel de misto ca si ei, facand mai mult de atat. Dar destul despre asta, pentru ca mai am inca o problema.

Am tot auzit zilele astea despre o conferinta cu femeile active in social media. Pe mine, nush daca stiti, nu ma intereseaza foarte tare social media, si, in afara faptului ca detin un blog in care scriu fix ce ma taie pe mine capul, ma cam doare in cot de ce se intampla in rest. In plus, nu sunt om, deci nici femeie, si am decis ca nu ma priveste sindrofia lor. Mai citesc un numar mititel de bloguri, is onorata ca cei care le scriu pe alea care imi par interesante gasesc ca si fituica mea este asijderea (sau poate ca sunt politicosi si le multumesc pe aceasta cale) si cam atat. Dar ce m-a uimit a fost ca am gasit pe blogul unei femei sinistre, care, atunci cand nu se ocupa cu cersitul de reclama, face reclama in detrimentul altor activitati la care este obligata (I know her well, unfortunately), un post despre cum ocupa ea o pozitie fruntasa in clasamentul blogurilor scrise de femei, si o pozitie onorabila in clasamentul general. Si asta m-a scarbit foarte tare, ca pana si in blogosfera avem aberatii de genul asta, frate, nu esti decat pe locul cutare la general, dar intre femei esti fruntasa, ce misto! Dincolo de faptul ca femeia respectiva nu e fruntasa decat in ordinea persoanelor pe care as vrea sa le calc cu masina pe cap sau sa le leg, bagate intr-un sac, de o linie de cale ferata, mandria legata de faptul asta mi se pare trista rau.
Atat am avut de zis. Ba nu, mai am de zis si faptul ca mi-a oarecum placut atitudinea celei de pe locul 1.

*acesta este un post de mui. Nu as fi zis initial.

Doar entuziasmul

2010-10-18T23:33:00.004+03:00

Era cat pe ce sa uit ca astazi e ziua lui.
Acum, daca stau sa citesc cu alti ochi, mi se pare ca scria cu reteta, dar nu cred ca pentru mintea mea de copil, reactivata instant cand vad lucrurile care m-au emotionat atunci, mai conteaza lucrul acesta. Ramane doar entuziasmul celor cati ani aveam eu atunci.

"Mai ramane undeva, dincolo de toate amintirile, dincolo de toate evenimentele, mai ramane gandul copilaros, dar inca viu, ca o serie absurda de coincidente si erori i-au despartit si inselat, dar ca totul poate fi explicat, totul poate fi regasit. Mai e inca timp, mai e inca timp."

Angry Xenu

2010-10-18T21:11:00.003+03:00

Imi aduc aminte cum imi ziceam eu tot timpul ca nu o sa scriu chestii nasoale pe blog, ceea ce nu e nici logic si nici adevarat, caci am scris si am si intentionat sa scriu de toate. Inca ma intreb daca ar trebui sa imi aleg cuvintele atunci cand scriu mizerii. Nu cred, totusi.
Deci, azi am avut o zi in care:
1. Mi-am dat seama ca un om care imi populeaza coconul mi-a devenit complet inutil. Adica nu ca s-ar pune problema ca oamenii sa iti fie utili, desi se pune, dar totusi, atunci cand incep sa te fure este destul de grav. Iar furturile despre care vorbesc imi amintesc de un film despre Peter Sellers, care mi s-a parut digerabil fie si numai pentru ca la un moment dat numitu Sellers zicea ca el e un actor foarte bun pentru ca nu are pic de personalitate, asa incat poate sa fie locuit de personaje. Sa se simta aia carora nu le-a placut in viata lor nimic si nu le-a trecut in viata lor vreo idee prin cap si gasesc de cuviinta sa imprumute de la altii si una si alta. Aha, exact, despre tine e vorba. I've had enough. Gaseste-ti singura ceva dragut care sa te amuze.
2. Am aflat ca m-am dedicat muncii in ONG-uri. Ceea ce mi-as dori sa fac la un moment al vietii mele, dar nu chiar in momentul asta. Asa ca, bitch, mai bine spune oamenilor ca am plecat din cauza ta.
3. Am incercat o discutie cu o persoana pe care nu o consider stupida, inca. But I'm getting there.
4. Pisica mea i-a explicat unei prietene de ce niste proteze dentare se califica drept arta. Pe bune.
5. Sunt in sevraj. Part two.
6. La sfarsitul zilei, dupa ce m-am enervat cu stenogramele SOV, am ajuns la concluzia ca SOV este decent, prin comparatie.
Mi se pare normal sa fiu furioasa.

foto:artmulti.se

Discurs asupra metodei

2010-10-17T23:42:00.000+03:00

Glorious Sunday

2010-10-17T23:33:00.003+03:00

Ce matin la

2010-10-16T13:16:00.002+03:00

Dintre toate timpurile din lume, diminetile se sambata imi plac cel mai mult. Cand ploua marunt si nu ai chef sa iesi din casa dar, totusi, iti iei umbrela si te duci sa mai faci una-alta, sa rezolvi cate o mica treaba administrativa pentru care te recompensezi cu o bluza sau doua (negre), cand cumperi crizanteme de la un batran de pe trotuar, cand iei de mancare si te gandesti ca poate in weekendul asta ai sa gatesti ceva. Cand ajungi acasa si ai umerii rosii de la plasele de panza in care ai carat de toate si nu iti mai ajung mainile, cand te incurci in umbrele si flori si chei si alte asemenea lucruri si cand desfaci florile si le aranjezi in vaza de sticla si ele miros a pamant, mirosul ala amar pe care il au doar crizantemele. Si apoi, cand iti aprinzi o tigara contempland vraful de carti de pe masa, iei un mar verde si musti din el incepand sa citesti o carte care te face sa o deschizi pe a doua ca sa cauti ceva. O monotonie ca un ritual, aproape.

dar intunericul cu cat mai mult

2010-10-14T20:57:00.002+03:00

Este absolut normal: atunci cand se intampla cele mai multe lucruri nu am chef sau timp sa scriu despre ele. In vremea din urma s-au intamplat multe lucruri, unele importante si altele nu. Nu stiu care dintre ele m-au lasat asa cum sunt acum.
Nu stiu nimic.
Nu mai stiu nimic.

First week

2010-10-08T20:20:00.003+03:00

I-am promis lui Mitzy ca o sa scriu despre cum idealizez eu trecutul, mai cu seama ca m-a amenintat ca a pregatit deja un contra-post, dat fiind ca a constatat ca idealizarea trecutului nu e bine.
Asa ca trebuie sa scriu despre cum idealizez eu trecutul. In felul urmator. Zilele trecute am facut iar curat in dulap. De data asta nu am gasit nimic nou de purtat, am fost usor dezamagita, dar stiam ca vine salariul si se rezolva, deci nu m-am panicat foarte tare. In schimb, am gasit cutia in care tin cele cateva haine pe care nu am sa le mai port, cu siguranta, niciodata, dar pe care nici nu imi imaginez ca le-as arunca vreodata. Hainele cu valoare sentimentala, sa le zicem. Printre ele, cele doua bluze de mai jos.

Aceste doua bluze au fost cumparate cu vreo 7 ani in urma, una e a mea si una a lui Mitzy. A fost suficient sa le vad ca sa dau buzna pe messenger, sa il anunt ca le-am gasit si sa ma lansez intr-o calatorie in timp, ceva visic. Mitzy a insistat ca nu fac bine ce fac, deci am oprit dezbaterile. Doar ca aseara, in timp ce eram in vizita la Adevaratul pentru o mica serata literara&pizza (de fapt pentru pizza, dar cand am ajuns la Carrefour sa cumparam ingredientele am gasit si cartea numitei Herta Muller si am luat-o si pe dansa cu noi) si stateam noi la biroul de tendinte de la el din bucatarie, eu citind cu voce tare din Herta, dansul spaland vasele; am revenit la subiect. (da, atat de misto scrie Herta).

Eu mi-am amintit despre cum eram atat de saraci incat gateam de nevoie (pe bune, am mancat chiar si conopida), dar cum ieseam totusi in oras si ne distram foarte bine, despre cum aveam prieteni care veneau in vizita la cina, chiar despre cum ieseam si dansam saptamanal in locuri care erau cool pe vremea aia. El a zis ca nu se poate sa spun ca era mai bine atunci. Eu am insistat ca da, mai cu seama pentru ca acum nu mai fac niciunul din lucrurile insirate mai sus, si nu mai is nici atat de saraca, dar nici atat de amuzanta nu mai sunt.
Nu stiu daca mi se pare neaparat ca trecutul e mai bine, pentru ca stiu foarte clar ca am avut perioade in care nu era deloc bine si eram deplin constienta de asta. Dar mi-au ramas luminoase cateva perioade din viata mea. Le tin acolo si le rasfoiesc din cand in cand, ma mai uit si in fotografii si vad ca radeam, imi amintesc cum beam Karpaten si dansam in casa, cum Alecs avea alta masina decat Robotul (cu care mergeam la Web), cum aveam butelcute cu visinata pe care le luam cu noi in club, cum aveam expozitie de pantofi in casa (si pe atunci aveam putini pantofi), cum ne-a tuns Alexutu cu creasta intr-o seara, cum adormeam cu un playlist cu Bjork. Si cred ca era bine.
***
In alta ordine de idei, am vazut astazi An Englishman in New York, cu John Hurt, despre Quentin Crisp, acest bon vivant, charmer, taste-maker sau cum vreti voi sa ii mai ziceti. Filmul mi s-a parut teribil de trist, dar inca mai trista mi s-a parut comparatia cu Oscar Wilde, desi imi place de domnul Crisp. Dar poate is eu de vina si idealizez inca o data trecutul, caci Wilde face parte din mine la fel de semnificativ ca si tot bitter-ul Karpaten pe care l-am baut vreodata. Apropos de trecut, imi place cum zicea dragul de Oscar ca no man is rich enough to buy back his past.

Darling I hope

2010-10-06T19:23:00.003+03:00

Alte zile exemplare

2010-10-03T18:17:00.005+03:00

Inca nu am prea multe cuvinte despre expozitie, doar ca mi-a lasat senzatia ca am invatat o gramada de chestii si ca am devenit foarte, dar foarte bogata in multe privinte.
De multa vreme nu am avut un weekend atat de frumos, in care, pe rand:
M-am uitat de foarte multe ori la un film.

Am vazut niste locuri minunate, cum aratau alea din carpetele pe care le punea lumea pe pereti.

Am cunoscut niste oameni foarte faini.

Am ajuns la Dunare.

Si m-am intors de nu stiu cate ori ca sa ma uit la lucrarea asta. Se numeste Ora si loc si e facuta de Sorin Campan. Fabulous.

The greatest show on Earth

2010-10-01T12:50:00.004+03:00

Azi ma duc aici. Expozitia de la Club Electro Putere, despre care am scris si in alte locuri, tine pana pe 12 noiembrie si este, dupa mintea mea, cel mai mare eveniment de arta contemporana care s-a intamplat in ultimii multi ani in Romania.
Asa ca trebuie vazuta, chit ca va place sau nu arta. Doar pentru ca e o socoteala buna, a constatare a tot ce a scos Romania mai ok in ultimii ani. Iar faptul ca se intampla la Craiova, un oras in care nu se intampla niciodata nimic iar oamenii nu stiu sa faca mai mult decat sa se zgaiasca unii la altii prin cluburi de trei lei, e cu atat mai imbucurator. Revin cu amanunte despre cat de misto a fost.

2010-09-27T20:06:00.002+03:00

De fiecare data cand heterosexualii din jurul meu discuta the gay issue, intervin cateva probleme. Sunt clasice si am invatat cate un raspuns pentru fiecare. Spre exemplu: nu poti sa vezi doi barbati sarutandu-se pe strada. La asta se raspunde foarte usor: dar ce are? Adica de ce eu sa pot sa ma sarut cu cine am eu chef oriunde si altii sa nu poata face asta? Sau: nu putem sa ii lasam sa se casatoreasca. Raspuns: daca eu si tu avem dreptul sa ne casatorim, oricine ar trebui sa il aiba. Sau: gay-ii nu ar trebui sa adopte copii. Raspuns: evident ca ar trebui, orice copil ar prefera o familie in locul niciunei familii.
Desigur, sunt intotdeauna si intrebarile/afirmatiile care nu merita niciun raspuns. Spicuind: azi, maine vom accepta zoofilia. Sau: azi, maine vom accepta pedofilia. Aici e clar ca oamenii aia habar nu au despre ce vorbesc. Pot fi ignorati usor pana la un moment dat.
Dar, sooner or later in fiecare dintre aceste conversatii va aparea si credinta. De cele mai multe ori, data fiind tara in care traiesc, este vorba despre crestinismul ortodox. De cele mai multe ori (tot tara), e vorba, de fapt, despre biserica ortodoxa, si mai cu seama aia din Romania, care gaseste de cuviinta sa se faca de ras in spiritul intolerantei si neiertarii, nu-i asa, atat de crestine, cu ocazia fiecarui gaypride.
Unii oameni, care ma trimiteau chiar ieri la un teolog, nu au habar ca stiu cat de cat cu ce se mananca aceasta credinta crestina, foarte frumoasa in felul ei. Tot ei nu au habar ca ceea ce scrie pe forumurile crestine nu e totuna cu ceea ce scrie in Biblie, care, last time I checked, era cartea de capatai a crestinismului. Care, tot last time I checked, vorbea mainly despre bunatate si toleranta. Mai cu seama toleranta. Crestinismul este o religie a iertarii. Nu ca ar avea ceva de iertat in cazul despre care vorbesc.
Tot in numele acestui crestinism, persoana care m-a trimis la teolog sustinea si ca e ok sa exista tabu-uri intr-o religie, sa exista spatii destinate doar unor persoane si interzise altora etc etc. Eu cred ca persoana cu pricina nu pricepe un lucru esential. Crestinismul este o chestie foarte frumoasa. El s-a nascut, ca orice alta religie, de nevoie. El a mai si crescut tot din cauza asta. Numai ca, dat fiind ca a trecut atata amar de ani de cand a existat nevoia aia, si dat fiind ca lucrurile s-au cam schimbat de atunci, religia si credinta au devenit niste lucruri intime. In mod normal, nu mai putem purta razboaie in numele credintei. Intr-o societate care se vrea civilizata credinta nu exista decat ca optiune personala, ceea ce este, totusi, o optiune, si, deci, nu poate veni nicicand in conflict cu lucrurile care nu sunt optiuni. Orientarea sexuala, spre exemplu, nu este optiune. Este un dat.
Cred ca asta am vrut sa spun, deocamdata.

Julianne

2010-09-24T20:44:00.003+03:00

Nu is deprimata, doar am gasit asta pe undeva si nu m-am putut abtine. Totusi, unde e The End of the Affair? Si A Single Man?

poze de pe smh.com.au si coverawards.com

one that gets you and that you get

2010-09-22T23:04:00.001+03:00

Mitzy ziceam mai demult (si era demult, pentru ca mi-am amintit de asta si am cautat in posturile lui de acum un an, dar de fapt se intampla acum doi) ca e frumos sa calatoresti cu cineva as described above. Azi am avut senzatia asta ca sunt foarte norocoasa ca exista mai multi oameni in felul de ma sus, fiecare in felul lor. Si e atat de mare lucrul asta.

Printul fericit

2010-09-22T14:53:00.001+03:00

de Ryan Gander, poza de pe purple-diary.com

Never let the winter in

2010-09-18T21:09:00.001+03:00

I will always feel like I'm 22 when it comes to you, so happy 23, honey!

A truth in your eyes

2010-09-15T23:40:00.002+03:00

Mie mi-a placut dintotdeauna de Ronan Keating, chiar ii ziceam lui Mi faza asta cand Ronan a inselat-o pe nevasta-sa aia. Si tocmai acum ma uitam la clipul lui si ma gandeam cum oamenii spun cele mai multe lucruri cand nu spun nimic pentru ca despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie sa se taca. All connected. Mitzy a scris despre cum zic eu tot timpul ca trebuie sa facem ceva, imi amintesc precis ca mi-a spus chiar "daca as avea un euro pentru toate datile cand ai zis ca trebuie sa facem ceva", la care eu i-am raspuns ca ar avea vreo 10 euro, mare branza.
Totusi, este mare branza cand, de la trebuie sa facem ceva, chiar facem. Si, uimitor, zilele astea am facut mai mult decat am zis. Ceea ce e foarte greu pentru ca eu, cel putin, zic intotdeauna cate ceva.
Cand incepi sa faci ceva nu crezi intotdeauna ca vei face ceva-ul ala. Mi s-a mai intamplat. Cateodata chiar crezi ca nu vei face nimic si trece timpul si te trezesti ca faci. Atunci cred ca se cheama ca faci ceea ce trebuie facut.
Unul dintre lucrurile pe care le tot fac este ca ma uit ca nebuna la Grey's Anatomy, mai cu seama acum, ca nu mai am Open-ul care sa ma tina ocupata (despre tenis trebuie sa se taca). Apropos de asta, aseara Alecs mi-a zis ca eu sunt Grey. Eu m-am apucat sa ma uit tarziu la Grey, si asta numai pentru ca o colega draga mi-a zis ca eu sunt Yang. M-am uitat, deci, mi-a placut ce am vazut si de atunci m-am tot uitat. Drept urmare, aseara am suferit un soc cand Alecs mi-a zis ca sunt Grey si nu Yang. Dupa care el a mai si tinut sa mentioneze ca sunt Yang in societate si Grey la interior, unde, citez "iti trebuie Google Maps".

Tot in legatura cu asta:
mitzy: pisi, eu sunt meredith cred
mitzy: sau, pisi, sunt izzie
mitzy: tu cine crezi ca sunt?
xenu: nu stiu pisi, eu credeam ca eu sunt yang si rezulta ca sunt grey
xenu: deci sunt foarte confuza
xenu: cu mine cred ca esti bailey
mitzy: eu cred ca sunt grey, deci tu esti yang
mitzy: desi nu cred ca esti
mitzy: e pe genu vrei tu, dar nu
mitzy: eu as fi si grasa lesbiana. imi place de ea
xenu: mie nu imi place de ea
xenu: nici de izzie nu imi placea la inceput
mitzy: de ce?
xenu: nush. mi se pare proasta
mitzy: torres e misto
mitzy: e pt ca e ortoped?
xenu: sau pt ca e grasa?
mitzy: dar nu prea e grasa. adica e grasa misto
xenu: pardon??? pisi, daca ajungeam atat nu mai vorbeai cu mine
mitzy: nu e laptoasa. are carnea tare pe ea. este singura lesbiana misto pe care o stiu
mitzy: listen to me
mitzy: just listen to me. pisi, "pe care o stiu"
mitzy: ca si cand sta cu mine pe scara, toata lumea stie ca sta cu McSteamy pe scara
xenu: pe care o stim. mai e ellen
mitzy: ellen?
xenu: de generes
mitzy: e in greys?
xenu: tie iti plac femeile astea feminine, chiar daca lesbiene
mitzy: si meredith e feminina
xenu: da, dar ea e nebuna
mitzy: chiar si yang, are parul lung, so there
xenu: nu feminina in sensul ala. stii ce zic
mitzy: feminina in purtare
xenu: dupa cort
mitzy: dupa vorba dupa cort
mitzy: how cool is that
xenu: the coolestest

Random

2010-09-14T14:35:00.002+03:00

Asa imi place sa rasfoiesc din cand in cand foldere cu fotografii pe care nu le-am mai vazut de mult sau pe care le-am descarcat si de care am uitat aproape complet. Atunci, prima data cand le vad (iar), e asa un sentiment frumos de nou, de uite ca uitasem de asta, si atunci eram cu nu stiu cine pe drumul catre cutare loc in care s-au intamplat lucruri pe care nu as fi vrut sa le uit. Nu-i a buna, iti zic.

Mi s-a facut dor de dansa

2010-09-11T00:19:00.000+03:00

She would buy the flowers herself

2010-09-07T17:33:00.002+03:00

Un an de cand am inceput sa scriu aici. Still giving parties to cover the silence.

Accidentul

2010-09-06T19:30:00.004+03:00

S-a intamplat, in cele din urma, astazi. Am reusit sa rup coperta patru a primului volum din pendul, pe care nu am reusit sa il recitesc in vara asta, desi, cum am mai zis, mi se pare o lectura perfecta de vacanta. Inca ma mai intrebam, dupa ce am lipit coperta respectiva cu scotch de hartie pe care l-am securizat cu scotch transparent din plastic, daca nu e destul. In timp ce ii indesam pe cap lui Minky rola de hartie ca sa se potoleasca, mi-am dat seama ca nu.

Evident, nu despre asta era vorba. Ci despre cum stateam astazi in statia de tramvai de la Sfantu Gheorghe, asteptand orice m-ar fi putut duce spre casa, cu pendulul in mana. "Uite o fata la care ii place sa citeasca" a zis o doamna imbracata intr-un polar rosu, cu cateva fire roscate in barba. Cara doua sacose de plastic si s-a asezat langa mine. A inceput sa imi spuna cum copilul ei este bolnav, nu a mai mancat de trei luni si trebuie sa ii cumpere medicamente, emetiral sau o lamaie. Am auzit de foarte multe ori povestea asta, asa ca eram pregatita sa o refuz politicos. Numai ca a desfacut plasele. "Imi vand cartile din casa.", a zis ea. Am aruncat o privire in plase, normal ca nu m-am putut abtine. Si era acolo. Intr-o gramada de politiste, Accidentul lui Mihail Sebastian, pe care il iubesc de atata vreme incat nici nu imi mai amintesc de ce. Normal ca am cumparat cartea, normal ca i-am dat mai multi bani decat imi ceruse si deja nu ma mai gandeam la asta, prinsa cum eram in filmele mele de demult, involving Teodora Mares, niste carti cu coperta gri luate de la biblioteca in clasa a 8-a, Nadia Lacoste samd.
"Am avut noroc cu dumneata aici, in fata bisericii", a continuat doamna. "M-a ajutat Dumnezeu." Deja ma enervam usor. Nu s-a oprit. "Dumneata crezi in Dumnezeu?"
"Nu", i-am zis.
"De ce?"
Conversatia devenise mai intima decat se cuvine intr-o astfel de ocazie. Am avut noroc, a venit tramvaiul.

Cum mi-am petrecut vacanta

2010-09-03T21:07:00.004+03:00

Asa imi mai placea tema asta de compunere cand eram mica incat nu rezist sa nu o aplic si acum, cand a venit deja toamna si vacanta mi s-a cam dus, si cand ma uit la TV la o frumoasa emisiune in care Bucurenci si Andreea Tonciu servesc, va rog. Priceless.

Deci eu, in vacaaaanta de vara, am fost la maman acasa. A fost tare frumos. Am supravietuit cu succes unei avalanse de animale domestice (in casa aia fiecare persoana detine un caine si doua pisici), unei scene de violenta domestica(la altii), si multiplelor scene de isterie domestica(la mine). Puteti sa ghiciti care dintre ele implicau nuditate, haha.
Altfel, nici nu am pus bine piciorul in oras ca m-am si angrenat intr-un sistem haotic de cunostinte, informatii si neplaceri, ceea ce a condus la mai multa munca decat ar fi trebuit in concediu, dar si la reducerea semnificativa a plictiselii. Care ajunsese la asemenea cote incat, ca sa o combat, a trebuit sa ma duc la primul antrenament al lui Piturca pentru Universitatea. Yey, fun.

In rest, m-am amuzat ghicind. Eu nu am ghicit nimic, nu cred in asta. Doar ca oamenii din jurul meu imi furnizeaza constant informatii provenite din stele, bobi si cafele. De bine. Numai in carti nu mi s-a ghicit, drept pentru care am si decis sa imi exersez eu aptitudinile in niste partide epocale de rentz si, mai recent, de whist. De vis. Pot sa jur ca am fost cat pe ce sa castig prima mea partida la zero (hm, daca nu stiti ce e aia, ignorantii mei dragi, aflati ca este fantezia absoluta a oricarui jucator pasionat), si numai viclenia noilor mei prieteni m-a impiedicat sa ating gloria absoluta. La ultima carte.

Nu am pus, totusi, la suflet. M-a atins doar un pic, suficient cat sa parasesc urbea natala si sa ma intorc in capitala, unde alte mese de joc plangeau de dorul meu. A fost frumos si cand m-am intors, caci peste noapte se facuse toamna si mi se parea ca am calatorit, parca, inapoi din trecutul localizat in tarile foarte calde. Ajunsa aici, am inceput sa ma uit la televizor. In speta la tenis, aceasta pasiune a mea neincurajata de nimeni. Mitzy chiar se bucura foarte tare ca nu imi sustine nimeni aceasta inchipuire. In schimb, atat el cat si altii imi incurajeaza alta inchipuire. Cea de bucatareasa. Azi, spre exemplu, am gatit de 2 ori. La pranz am facut o pizza mica mica din restul de aluat ramas de ieri (pe care l-am facut cu doua ferestre de messenger deschise catre prieteni sfatosi si mai priceputi ca mine). Dupa care am plecat intr-o excursie prin magazine si m-am intors acasa cu Pretty Chloe 2. Da, o poseta. Ca sa imi treaca de gatit.
Nu a functionat, insa, caci mi s-a facut o pofta ucigatoare de ciulama cu ciuperci. Am sunat-o pe maman, aflata la sanatoriu in vacanta, si mi-a impartasit reteta ei fabuloasa pe care am executat-o impecabil. Yum.
Ca sa imi treaca, din nou, ca e clar ca nu-i a buna, am scos frumusel flute-ul si mi-am turnat niste prosecco pe cand ma uitam cu un ochi la Bucurenci si cu unul la Andy Murray, timp in care ii si povesteam lui Mi despre ispravile mele. Care Mi a avut de spus urmatoarele:
mi: inca 5 min si deja voi aplica arma letala in astfel de situatii
mi: sa te saturi
xenu: vorbeam de bucurenci
xenu: bucurenci nu e de mancare
mi: fata, e delicios.

Atat am avut de spus!

plan-b

2010-08-30T22:24:00.001+03:00

Later edit:
Mitzy imi tot spune ca blogul nu e pentru mine si eu nu sunt facuta sa am blog, ceea ce e foarte posibil. Dar acu, daca tot m-am apucat, si, ce e drept, ma apuca lenea cand vine vorba sa si explic de ce mi-au placut niste poze si de unde le-am luat si de ce le-am postat, zic sa merg mai departe.
Deci, aceste fotografii sunt preluate de pe site-ul plan-b, sunt lucrari ale unor artisti romani, in speta Ciprian Muresan, Istvan Laszlo si Serban Savu, si mi-au placut din motive cat se poate de diferite. Dar am ajuns la el tot uitandu-ma prin portofoliile unor artisti si tot intrebandu-ma ce relevanta mai are arta in ziua de azi, ce ne mai spune ea si ce solutii culturale poate sa mai dea.
Inca nu am ajuns la vreo concluzie demna de impartasit.
Ta-dah. :)

Let the games begin

2010-08-30T18:03:00.000+03:00

foto: usopen.org

wow

2010-08-26T14:11:00.003+03:00

toate de pe fashiongonerogue.

The Young and the Restless: ep. 3809

2010-08-25T16:36:00.004+03:00

Ma uit la "Tanar si nelinistit" chiar in acest moment. Da, in locul in care sunt this qualifies as fun. In plus, imi place sa ma uit din doi in doi ani la cate un episod ca sa vad ce se mai intampla si cum actritele alea care seamana cu Tania Budi, care erau deja adulte acu 15 ani, cand a inceput sa se difuzeze serialul la noi, sunt la fel de adulte si acum, dar nu batrane, niciun rid in plus, nimic. Copiii cresc, ele raman la fel. Inca nu am inteles cand a devenit Michael Baldwin un personaj pozitiv, dar nu-i nimic, ma pot uita peste 2 ani cand va fi rau din nou, cu siguranta.
***
De fapt, voiam sa spun altceva. De fiecare data cand ma intorc in orasul asta am acel sentiment ca sunt prinsa intr-un serial foarte foarte prost, cu really really bad acting. Mai mult, dramele sunt la fel de dramatice ca in cea mai de trei lei soap opera. De aceea simt ca imi face bine sa le vad, sa vad episodul pana la capat, ca sa mi se taie iar pentru destula vreme. Sa imi vina mintea la cap, cum ar veni.
***
Ieri am rezolvat niste treburi pe care le amanasem de multa vreme and it felt good for a while, pana cand toata lumea a inceput sa imi spuna ca nu am facut bine ce am facut si ca ar trebui sa ma razgandesc. Eu nu am facut decat sa ii spun unei foste prietene ca nu prea mai am multe de discutat cu ea. Asa mi s-a parut cinstit.
***
Cinstea nu e o calitate, aflu. Inca mai rau, oamenii nici nu stiu cum sa reactioneze in fata ei. Fara sa bag placa cu "sunt eu prea buna" (desi, in mod evident, sunt), mi se pare normal, atunci cand cineva ma intreaba sau imi cere ceva, sa spun daca pot sau nu sa fac lucrul respectiv. Si apoi sa il si fac. Ma intristeaza sa ma intrebe oamenii de ce imi trebuie si de ce trebuie sa raspunda tocmai ei. Mi se pare inutil.
***
Pe de alta parte, sunt si lucruri care imi plac. Unul dintre ele este ca (si asta nu are legatura cu locul in care ma aflu), atunci cand ai petrecut mult timp alaturi de cineva, ii imprumuti, fara sa vrei, cuvintele si gesturile. Si imi place cum pot sa ii spun unui om cu care nu am mai vorbit de foarte multa vreme niste cuvinte ale lui, el sa le inteleaga, sau sa vad ca parti din mine i s-au imprimat in vocabular.
***
Din aceeasi serie, imi place sa ma astepte cineva cu bunatati. Imi place de mor sa stiu ca cineva a stat o vreme asteptand sa vad eu un film ca sa putem vorbi despre el. Si altele asemenea.
***
Dar deja imi plac prea multe lucruri si planuisem ca asta sa fie un post de mui.
Mi se pare ca episodul de azi se apropie de sfarsit.
***
Nu inainte de a aminti de Nikki Newman (Reed Foster Bancroft DiSalvo Newman Abbott Landers Chow), femeia aceasta mai tare, aproape, decat Alexis Morell Carrington Dexter Rowan Colby, de la care am invatat arta de a amesteca painkillers cu alcool inca de la cea mai frageda varsta.

Emotional landscapes*

2010-08-25T01:05:00.000+03:00

Lilith

2010-08-24T20:34:00.003+03:00

chaos reigns

Dear old love ,

2010-08-22T15:52:00.002+03:00

voiam sa iti spun doar ca tot ce faci e foarte dragut. Dar cam tarziu.